Apa potabilă se scumpeşte cu 5,6 la sută

Apa potabilă se scumpeşte cu 5,6 la sută
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Majorarea este de 5,6 la sută, iar până în 2014 va fi de 10 la sută *

De la 1 iulie un metru cub de apă potabilă nu va mai costa, ca acum, 3,72 de lei, ci 3,93 de lei, iar pentru serviciile de canalizare, nu vom mai plăti 1,56 lei/mc, ci 1,85 lei/mc. Procentual, apa rece se scumpeşte cu 5,6 la sută, iar canalizarea, cu 18,5 la sută. Pentru acelaşi metru cub de apă consumată, săptămâna viitoare, vom plăti cu 50 de bani în plus faţă de momentul actual (5,78 de lei/mc pentru apă şi canalizare, faţă de 5,28 de lei/mc acum).

„Majorarea se reflectă în creşterea calităţii serviciilor, o dată cu implementarea proiectului ISPA şi construirea staţiei de epurare. Însă majorările se aplică potrivit strategiei tarifare adoptate de ADI în 2011, care prevede creşteri în fiecare iulie, până în 2014. Conform acestei strategii, opt la sută din banii plătiţi de consumatori sunt alocaţi pentru dezvoltarea, modernizarea şi retehnologizarea sistemului de apă”, a declarat şefa Biroului de relaţii publice din Apă Canal, Cornelia Arnăutu.

Conform strategiei ADI, în iulie 2013 preţul apei va creşte cu 2,5 la sută, iar în iulie 2014, cu 2 la sută, iar serviciul de canalizare, cu 10 la sută (în 2013) şi cu 17 la sută, în 2014. Creşterile nu includ şi actualizarea cu rata inflaţiei. Dacă aceste procente vi se par mari, aflaţi că am trecut deja de cel mai puternic val; în iulie 2011, apa s-a scumpit cu 18,4 la sută, iar canalizarea, cu 64 la sută! Practic, din 2011 până în 2014, apa se va scumpi cu aproape 27 la sută.

Apa de Galaţi, mai scumpă cu trei la sută faţă de cea de la Brăila

La Brăila, unde, ca şi la noi, s-a construit o staţie de epurare şi s-a extins sistemul de apă şi canalizare, tariful la apă potabilă este de 3,81 de lei/mc, iar la canalizare, 2,24 la sută – preţuri abia majorate în mai. Comparativ cu vecinii, de săptămâna viitoare, la noi metrul cub de apă va fi mai scump cu 12 bani; în schimb, la ei costă mai mult metrul cub de apă care trece prin canalizare – cu 39 de bani în plus. Acest lucru înseamnă că apa potabilă la Galaţi e cu trei la sută mai scumpă ca la Brăila, în timp ce serviciile de canalizare din Brăila sunt cu 21 la sută mai scumpe decât la Galaţi.

Citit 10556 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iunie 2012 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.