Bugetul – una promitem, alta votăm

Bugetul – una promitem, alta votăm
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedinte în cadrul Comisiei de muncă şi protecţie socială, deputatul gălăţean Victor Paul Dobre a prezentat, recent, principalele amendamente aduse personal, dar şi alături de colegii săi liberali, la proiectul de buget al asigurărilor sociale.

Pentru Galaţi, Victor Paul Dobre spune că a discutat cu toţi „colegii parlamentari” pentru susţinerea finanţării viitorului spital judeţean, pentru acordarea de fonduri în vederea continuării proiectului privind drumul expres Galaţi-Brăila şi pentru demararea proiectului „drum de centură” al municipiului Galaţi.

Promisiuni fără acoperire

La nivel naţional, deputatul gălăţean s-a referit la amendamentul potrivit căruia finanţarea sistemului de protecţie al copilului (centre de protecţie) să fie, în acest an, subvenţionată în proporţie de 70 la sută de la stat, având în vedere că 2009 va fi un an cu buget de austeritate pentru consiliile judeţene care nu vor putea să asigure finanţarea necesară acestor centre.

Cât priveşte alocaţiile pentru copii, Victor Paul Dobre este de părere că „actualul buget nu va asigura decât în proporţie de 80 la sută” acest gen de finanţare. Asta, în condiţiile în care, spune deputatul gălăţean, „fostul guvern prevăzuse o creştere, de la 1 decembrie 2008, a alocaţiei, de la 40 la 42 de lei,  iar la acea vreme, am fost criticaţi de PSD, în frunte cu actualul ministru al Muncii, grupul social-democrat  depunând atunci un proiect de lege care prevedea o creştere a alocaţiei la 200 de lei pe lună. Acest proiect a ajuns, acum, la comisia de muncă, iar PSD şi PD-L l-au respins”.

Cel de-al doilea exemplu adus ca argument de Dobre în sprijinul afirmaţiei că actuala putere poate fi acuzată de ipocrizie electorală se referă la legislaţia în domeniul pensiilor.

„De la 1 ianuarie, punctul de pensie ar fi trebuit majorat la 45 la sută din salariul mediu pe economie, lucru care nu se mai respectă acum. Taloanele cu pensii astfel mărite erau tipărite de fostul guvern, pentru că ştiam că se vor aplica, însă aceste taloane au fost distruse acum. Iată că după ce, timp de patru ani, pensiile s-au mărit, acum vom asista la o stopare a acestei creşteri”, a mai spus Victor Paul Dobre, precizând că şi majorarea contribuţiei angajaţilor şi angajatorilor va favoriza munca la negru.

Austeritate, doar pentru … căţei

Se ştie, proiectul de buget pentru 2009 stă sub semnul austerităţii. Totuşi, deputatul PNL Victor Paul Dobre a dat câteva exemple, arătând că în timp ce anumite capitole au primit (în proiect) mai puţini bani, altele cunosc creşteri nemaivăzute.

„Mă refer la bugetele structurilor Ministerului Muncii, a caselor de pensii, inspecţiilor de muncă etc. De pildă, se reduc cheltuielile de personal cu 8,58 la sută, dar se prevede creşterea sporurilor cu 290 la sută. Pentru programele de pregătire profesională se reduc cheltuielile cu 25 la sută, dar cresc cheltuielile de consultanţă cu 4.200 la sută.

Pentru reclamă şi publicitate, cresc cheltuielile cu 224 la sută şi cel mai mult, pentru protocol, cresc cu 1.053 la sută. Am depus amendamente pentru toate acestea.

Mai este o creştere, de 35 la sută, pentru distribuţia pensiilor şi aici nu am făcut amendament, considerând că poate este vorba ca guvernul să trimită tuturor pensionarilor câte o scrisoare în care să îşi ceară scuze pentru că a uitat ce a promis în noiembrie”, a mai spus Dobre.

Citit 1916 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.