Contracronometru - Lucrări în forţă în cartierul Cantemir
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Contracronometru - Lucrări în forţă în cartierul Cantemir
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Lucrările de canalizare pentru cele 97 de apartamente nefuncţionale din cartierul Cantemir, executate de Criomec, sunt 99 la sută gata * Primăria caută urgent soluţii pentru alimentarea cu gaze şi curent electric a noilor locatari

Dacă tot a găsit, datorită inginerului Săvel Rotaru, şeful Comisiei de Urbanism a Consiliului Local, soluţia pentru canalizarea noilor blocuri din cartierul Cantemir, Primăria s-a luat iar cu mâinile de cap. Va trebui să găsească urgent soluţii pentru alimentarea cu gaze şi electricitate a apartamentelor. Ah, da şi să dea de urma a 30 de chei, pentru că din cele 97, nu s-au dat, în vară, decât 67. Noi am fost însă curioşi cum a lucrat Criomec în cartierul Cantemir, ca să respecte termenul de două săptămâni pentru execuţia canalizării. Iată filmul:

Melancolie cu excavator

Ora 11.00. Autobuzul 10, încărcat cu doi călători pătrunde în cartierul Dimitrie Cantemir ca într-o poză prelucrată în Photoshop. De o parte sunt blocurile, de cealaltă şantierul, sau, mai bine spus, şantierele. Ghidul nostru în acest peisaj suprarealist - inginerul Săvel Rotaru. Ne oprim în dreptul primei lucrări. Un excavator cu aer melancolic sapă coordonat de doi muncitori care se cam "împung" în indicaţii. Este echipa ICMRS, care lucrează la alimentarea cu apă a cartierului Cantemir, soluţia definitivă. De atâţia ani, cartierul primeşte apă cu ajutorul unei improvizaţii. Ferească Sfântul de vreo defecţiune ori de vreun incendiu…! Suntem asiguraţi de lucrătorii ICMRS că lucrarea va fi gata la sfârşitul lunii octombrie. E dreptul meu să fiu sceptică, nu?

Criomec în acţiune

Ceva mai încolo e desfăşurarea de forţe a societăţii Criomec, coordonată de Călin Carapetrov. Deşi săpătura era grea, conducta fusese deja montată, la fel şi căminele. Săvel Rotaru se uită pieziş la coşmelia îngrădită cu sârmă ghimpată din faţa noastră. Aflu că acolo e staţia de pompare care asigură canalizarea pentru blocurile funcţionale şi va trebui să preia şi apele menajere de la noile blocuri. „Aici era gândită o pompă în funcţiune şi una de rezervă. Pompa de rezervă, pentru că s-a paradit motorul, n-au mai reparat-o ca să o pună la loc, au dus-o de-aici! Aşa că e o singură pompă şi, dacă se defectează, toate cele 15 blocuri rămân fără canalizare!”, îmi explică Săvel Rotaru. Deşi nu e treaba Criomec, profesioniştii nu pot lucra în dorul lelii, aşa că se vor ocupa să dea o nouă faţă staţiei de pompare şi să monteze cea de-a doua pompă. „În construcţii, în general nu se respectă termenele! Uitaţi ce face Tancrad pe Oţelarilor! Dar Criomec e Criomec şi ce-am spus se respectă”, ne asigură inginerul.

Înainte să părăsim şantierul, Săvel Rotaru ne povesteşte emoţionat despre o fetiţă de vârsta nepoţelei sale, locatară în Cantemir, care a venit la Comisia de Urbanism, împreună cu părinţii ei, să-i roage pe consilieri să găsească o soluţie ca să se mute şi ea în casă nouă. Nu de alta, dar s-a săturat să facă baie în băliuţă şi vrea şi ea să se spele în cadă… Dorinţă decentă pentru secolul în care trăim. Mai arunc o privire peste umăr către cele 15 blocuri ridicate, vorba americanului, în mijlocul lui nicăieri şi mă întreb retoric: oare măcar nepoţii nepoţilor nepoţilor mei vor vedea aici 500 de blocuri şi vreo 3.000 de locuinţe individuale?

Citit 2450 ori Ultima modificare Vineri, 14 Septembrie 2012 19:43

15 comentarii

  • postat de Bravo Savel Rotaru
    Luni, 17 Septembrie 2012 07:36
    Săvel Rotaru este un specialist de mare excepție,un om foarte serios si cinstit.Criomec este o firma care a executat cu mare succes lucrări inclusiv in Franța.Este foarte bine cum s-a procedat.Felicitari primarului care a aprobat aceasta operațiune !
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cristi
    Duminică, 16 Septembrie 2012 16:09
    Multumesc ziarului Viata Libera pentru transparenta articolelor si exactitatea informatiilor.Noi nu am stiut ca in cartierul Dimitrie Cantemir sau dat chei la apartamente fara canalizare,nici nu ne-am putut imagina ca in sexolul XX se poate intampla asa ceva. Este foarte important ca am aflat ca noii nostri edili nu au ramas indiferenti si au rezolvat problema cu promtitudine .Ce mai putem comenta? Nimic.
    Felicitari
    0
    0
    Raportează
  • postat de cezar
    Duminică, 16 Septembrie 2012 15:29
    Iata ca se poate.I-mi pare rau pentru cei frustrati de realizarile unora dar ia uitati ce s-a intamplat ....S-A PROMIS,S-A FACUT.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Bogdan T
    Duminică, 16 Septembrie 2012 11:58
    @basil.Bai barfitorule de doi bani,daca nu era "bunicul Rotaru"care se plimba prin parc,100 de familii mai asteptau un an ca sa se mute iar Primaria mai cheltuia 80 de miliarde de lei aiurea.Chiar nu mai suntem in stare sa apreciem valoarea?Domnule Rotaru tratatii cu dispret,eu va felicit cu cele mai alese ganduri.
    0
    0
    Raportează
  • postat de IC
    Duminică, 16 Septembrie 2012 08:24
    De ce problema cu alimentarea cu gaze? Pai acum cativa ani s-a tras o conducta de gaze de la traversarea pe sub Dunarea a magistralei ,nu mai functioneaza sau s-a tras inutil? Daca este vorba numai de racordurile la blocuri , musai trebuie curatata primaria de incompetenti.....
    0
    0
    Raportează
  • postat de Ani
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 23:25
    @basil Bunicul Savel da clasa multor "specialisti" din orasul asta, in urma carora se tot surpa soselele din oras si apar gropile ca ciupercile dupa ploaie, de atatea solutii tehnice documentate.
    De-am fi avut din '89 incoace numai bunici ca d-nul Rotaru, acum Timisoara, Brasov, Cluj sau alte orase civilizate, la care ne uitam cu jind, le-am fi considerat comune. De asta sa fi sigur.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Soyo
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 23:15
    Lucrurile pot functiona, daca ai parte de oameni competenti, cu experienta. Acestia exista in Galati. Totul e sa vrei sa-ti fie parteneri. Criomec este una dintre putinele societati din acest oras in care respectul fara de angajat inca mai exista. Iar d-nul Rotaru, anterior Criomec, a manageriat ICCPAM, functie ce nu se atribuia pe apartenenta la partid ci doar pe competenta. Stie doar cine a participat la sedintele de comandament din SIDEX, cand se dezbateau solutiile tehnice.
    0
    0
    Raportează
  • postat de basil
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 19:25
    In final,care este realizarea bunicutului Savel ?A repartizat o lucrare unei comanii a care-i salariat a fost.Ar fi mai potrivit sa plimbe nepotica prin parc si/sau sa joace sah cu fostul edil sef in clubul europensionarilor.Foarte multi tineri cauta un job,la fel si multe firme de constructii.Vorba Impact-Est ''paraindaratul'' este 5% ?
    0
    0
    Raportează
  • postat de daniel
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 15:33
    Mai barfitorilor,bagati-va capul in nisip,vi s-a dovedit ca in acest oras traiesc oameni care prin solutiile date pot face oameni fericiti si sa aduca Primariei economii de zeci de miliarde de lei.Domnule Rotaru,primiti stima si respectul meu.
    0
    0
    Raportează
  • postat de vladescu marius
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 15:22
    Domnule Primar,inconjurati-va de oameni ca domnul Rotaru,va garantez ca o sa realizati ceeace ati promis in campania electorala.indepartati din Primarie nulitatile angajate cu pile si relatii.Bazati-va pe oameni competenti cu experienta,corecti si intrasigenti.Succesul din cartierul Cantemir este un exemplu elocvent.Felicitari!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Tudor
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 13:39
    @vivi de ce sa nu facem publicitate unor oameni de valoare? Nu te-ai plictisit de atata publicitate pentru inculti?
    0
    0
    Raportează
  • postat de robert
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 12:16
    Unde sunt barfitorii si invidiosii?Domnule Rotaru tratatii cu indiferenta,ati dovedit profesionalism.Cine nu va cunoaste si nu cunoaste realizarile dv.,arunca cu noroi,caci de alceva nu sunt in stare.Lasatii sa urle in continuare.Eu va felicit si cred ca multi galateni gandesc la fel.
    0
    0
    Raportează
  • postat de vivi
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 10:19
    Publicitate de doi bani tona.
    0
    0
    Raportează
  • postat de lilian
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 09:49
    milos mai esti.mare noroc avem ca te ai nascut.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Dan Enescu
    Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 09:21
    Dragi galateni,deci se poate!Singura conditie este sa se ocupe de probleme oameni competenti si ttprofesionisti.Felicitari domnului Primar si domnului Rotaru.Felicitari Societati Criomec.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.