Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori de-a dreptul le întreţin. Nu există ploaie mai zdravănă, cu sau fără cod galben, lăsată de la Dumnezeu, pentru că străzi întregi din oraş să nu se inunde, cu trotuare cu tot, iar pe strada Brăilei, taman în faţa elegantelor blocuri „Privilege” să nu se formeze ditamai „lacul de acumulare”. Şi în toiul ploii, când maşinile mai au puţin şi devin amfibii, iar şoferii se uită disperaţi după o palmă de uscat sau măcar un colac de salvare, vreo doi muncitori Apă Canal să nu se lupte cu canalizările înfundate. Înfundate de cetăţenii care aruncă în ele de toate, de la plăpumi, scutece, cârpe şi până la varză murată împuţită, dar şi de materialele şi deşeurile aduse de apa care se scurge. Bunăoară pietrişul care acoperă parcarea nefinalizată din zona noului Kaufland a fost cărat de "pâraiele" naturale direct în canalizare şi-a astupat-o. Om fi noi oraşul dintre ape, dar devenim, pe vremuri ploioase, o minilagună. Absurd, dar adevărat! Noe, trece-ne pe listă pentru o viitoare arcă!
Absurd de Galaţi - Aşteptăm Arca lui Noe Scris de Anca Melinte


Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Dragoş Bucur construieşte din nou „Visuri la cheie” O personalitate notabilă a Galaţiului va da nume unei străzi Campionatul Mondial de la Jakarta: Gimnastele noastre, pregătite să dea totul pentru România Lavanda Pumpkin Fest, în Grădina Publică din Galaţi Dramaticul gălăţean, trei reprezentaţii în Festivalul Naţional de Teatru
Mai multe din această categorie: