Lege pentru voluntariat. Cântăreţul-deputat Mihai Sturzu, în turneu politic la Galaţi

Lege pentru voluntariat. Cântăreţul-deputat Mihai Sturzu, în turneu politic la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul PSD Mihai Sturzu, unul dintre componenţii trupei Hi-Q, a fost prezent, ieri, la Galaţi, unde a avut o întâlnire cu tinerii social-democraţi. Parlamentarul a precizat că vizita în oraşul de la malul Dunării face parte dintr-un turneu pe care social-democratul intenţionează să îl facă, în vacanţa parlamentară, în toate judeţele ţării. Acesta a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că intenţionează să introducă o lege care să reglementeze voluntariatul în România. „Cifrele arată că pentru fiecare euro investit în voluntariat, returnarea investiţiei este de cinci euro. Voluntariatul în Europa este o activitate mult mai larg răspândită decât în România pentru că aduce beneficii, în primul rând, celui care se implică în voluntariat, dar şi societăţii. Prin această lege dorim ca perioada de voluntariat să fie recunoscută drept experienţă profesională. Sper ca la toamnă să avem un rezultat care să însemne că perioadele de practică şi voluntariat ale elevilor şi studenţilor să fie recunoscute drept experienţe profesionale”, a precizat deputatul.

Citit 1683 ori Ultima modificare Joi, 04 Iulie 2013 20:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.