Bani de la CJ pentru Centrul Multicultural: Clădirea de patrimoniu va fi reabilitată

Bani de la CJ pentru Centrul Multicultural: Clădirea de patrimoniu va fi reabilitată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Judeţului Galaţi va aloca, la finele acestei luni, 43.275 de lei pentru Centrul Multicultural „Dunărea de Jos”. Conform unui proiect de hotărâre care va ajunge pe masa aleşilor judeţeni, investiţia se referă la consolidarea unui zid al clădirii de patrimoniu. „Consolidarea se va realiza cu benzi verticale şi centuri orizontale din beton armat, care vor susţine zidul existent. Benzile verticale vor fi ancorate într-un bloc de beton dus până la adâncimea de 90 de cm de la cota terenului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Reamintim că, printr-un parteneriat încheiat între Consiliul Judeţului şi Consiliul Local Galaţi, clădirea de patrimoniu  de pe strada Domnească nr. 91 va fi restaurată şi transformată în Centrul Multicultural „Dunărea de Jos”, spaţiu deschis publicului, în cadrul căruia se vor desfăşura activităţi de expoziţie, de plastică, meşteşug, artizanat, design ambiental.

Citit 1582 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Iulie 2013 16:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.