ANI acuză: Primarul comunei Vânători, în incompatibilitate

ANI acuză: Primarul comunei Vânători, în incompatibilitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sicuţa Murgu, primarul comunei Vânători, a fost declarată în incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), întrucât, susţin inspectorii de integritate, în perioada 20 iunie 2008 - 7 iulie 2010, primarul comunei Vânători a deţinut simultan funcţia de edil-şef şi calitatea de reprezentant al asociaţiei familiale „Murgu Sicuţa AF”. „Astfel, Dragnea Marian şi Murgu Sicuţa au încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică. Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază. Cu excepţia lui Lupu Ştefan şi a Sicuţei Murgu, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul postat pe pagina web a ANI.

În replică, primăriţa comunei Vânători ne-a declarat că nu a primit vreo adresă oficială din partea ANI în legătură cu acest subiect. Sicuţa Murgu a precizat, în schimb, că are calitatea de membru asociat în cadrul asociaţiei familiale, fapt ce, susţine aceasta, nu contravine legii. „Nu ştiu despre acest raport. Nu l-am văzut şi nici nu am fost anunţată. Sunt membru asociat în cadrul acestei asociaţii. După moartea soţului meu, am rămas împreună cu fetele aici. Legea îmi permite acest lucru”, ne-a spus primarul comunei Vânători.

Citit 5065 ori Ultima modificare Marți, 09 Iulie 2013 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.