Revelaţie de neamţ sau de politician? Daniel Ţuchel a fuzionat cu Gerhardt în 2010

Revelaţie de neamţ sau de politician? Daniel Ţuchel a fuzionat cu Gerhardt în 2010
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gurile rele spun că datorită lui Gerhardt fostul primar al comunei Ţepu a câştigat fotoliul de edil-şef al oraşului Tecuci * Daniel Ţuchel respinge acuzaţiile şi susţine că a adoptat prenumele germanic ca urmare a unor cercetări pe care le-a făcut împreună cu familia, timp de 10 ani


De câteva zile, pe scena politică gălăţeană circulă o serie de scenarii potrivit cărora primarul municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel, ar fi ieşit învingător în bătălia electorală cu Eduard Finkelstain (fostul edil-şef al tecucenilor, cu nume de origine evreiască) datorită prenumelui germanic Gerhardt, pe care şi l-a însuşit în urmă cu trei ani, pe când era primar în comuna Ţepu. Speculaţiile au apărut după ce un fost aliat al lui Ţuchel din campania electorală a lansat „bomba” potrivit căreia primarul municipiului Tecuci nu ar avea, de fapt, origini nemţeşti, aşa cum susţine.

Cum a intrat Gerhardt în familia Ţuchel

În anul 2010, Daniel Ţuchel, la acea vreme primar al comunei Ţepu, din judeţul Galaţi, a decis să adopte şi prenumele Gerhardt, în acest sens fostul edil-şef făcând o solicitare către Serviciul de Evidenţa Populaţiei. Conform informaţiilor apărute în mass-media centrală, cererea lui Daniel Ţuchel a fost publicată şi în Monitorul Oficial numărul 129, din data de 21 aprilie 2010. „Ţuchel Daniel, cu domiciliul în satul Ţepu, comuna Ţepu, judeţul Galaţi, născut la data de 27 septembrie 1972, în comuna Ţepu, judeţul Galaţi, fiul lui Ţuchel Gheorghe şi Ţuchel Aurica, solicită schimbarea prenumelui său din Daniel în acela de Gerhardt-Daniel, spre a se numi Ţuchel Gerhardt-Daniel“, se arată în solicitarea făcută în urmă cu trei ani de către actualul primar al oraşului Tecuci.

Şi prenumele celor două fiice au fost germanizate

Edilul-şef al municipiului Tecuci nu este, însă, singurul membru al familiei Ţuchel care şi-a germanizat numele, la acea vreme. Fiicele Helen Denisa şi Bianca-Ioana au primit în dar din partea părinţilor, nu peste mult timp, schimbarea parţială a prenumelor în Helene-Denisa şi Johanna Bianca. Cererile formulate de soţii Ţuchel au fost publicate, de altfel, şi în Monitorul Oficial numărul 313, din data de 15 septembrie 2010. Spre dezavantajul lui Ţuchel, informaţiile date publicităţii, despre care primarul municipiului Tecuci nu a vorbit până acum, au fost exploatate de adversarii săi politici.

„Este dezamăgitor, dar mobilizator”

Daniel Gerhardt Ţuchel ne-a declarat că decizia schimbării numelor este o chestiune „ce ţine strict de familie” şi care a fost adoptată în urma unor cercetări pe care le-a făcut timp de zece ani. Primarul municipiului Tecuci a afirmat că a făcut o serie de documentări atât la Arhivele Naţionale din Bucureşti, Galaţi şi Chişinău, cât şi la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. „Am nume care mă onorează, nu l-am schimbat, aşa cum s-a tot vorbit. Este un nume de provenienţă germană. Acest lucru este susţinut şi de filologul Iorgu Iordan în „Dicţionarul de nume al Limbii Române”. Pentru curiozitatea unora, familia mea se retrage din zona Pomeraniei, un teritoriu între Germania şi Polonia, fost ducat al Casei de Hohenzollern, la ţărmul Mării Baltice. Am mers în acea zonă, de mai multe ori, împreună cu familia. Există şi astăzi, în acea zonă, un judeţ, un oraş, sate şi chiar şi o rezervaţie naturală ce poartă numele de „Ţuchel”. Am ales să adaug acest prenume şi din consideraţie faţă de strămoşii familiei mele. Membrii familiei mele au fost împuşcaţi în casă, atunci când s-a făcut colectivizarea, iar C.A.P.-ul din Ţepu a funcţionat în casa strămoşilor mei. Din cauza numelui am avut de suferit şi în ceea ce priveşte dosarul de cadre. Am avut probleme când am dat admitere la Liceul Militar tot datorită originilor familiei mele”, a afirmat Ţuchel.

Primarul municipiului Tecuci susţine că, în perioada în care a decis să adopte prenumele Gerhardt nu ştia că va candida pentru fotoliul de primar al tecucenilor şi, la acel moment, nu era constituită Uniunea Social Liberală. Ţuchel a afirmat că totul i se trage de la un consilier de-al său din campania electorală, „care a devenit mai rebel în ultima vreme”, refuzând să precizeze şi numele acestuia. „Este dezamăgitor, dar mobilizator. Sunt dezamăgit pentru faptul că o chestiune de familie a fost tratată greşit şi exploatată politic. În plus, fetele mele nu candidează nicăieri. Sunt atacuri murdare ale unor adversari politici”, ne-a declarat edilul-şef al Tecuciului.

Citit 3014 ori Ultima modificare Joi, 31 Octombrie 2013 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.