Strada Basarabiei ar putea înghiţi mai mulţi bani decât s-a estimat iniţial
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Strada Basarabiei ar putea înghiţi mai mulţi bani decât s-a estimat iniţial
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şina de tramvai care ar fi trebuit să reziste 40 de ani este degradată după doar un deceniu de folosire!


Dacă iniţial au fost convinse că strada Basarabiei are nevoie doar de modernizare, autorităţile au descoperit, după ce s-au apucat de săpat, că artera ar putea avea nevoie şi de reparaţii capitale. În acest caz, cheltuielile estimate ale investiţiei vor creşte de la 2,2 milioane la peste 3,4 milioane de lei, bani de la bugetul local.

La recenta şedinţă extraordinară, aleşii locali au modificat indicatorii tehnico-economici pe baza cărora se execută lucrările la importanta arteră de circulaţie, incluzând şi reparaţii capitale pe strada Basarabiei, între bulevardul Coşbuc şi strada Traian. Ce s-a întâmplat? Conform raportului de specialitate „la intervenţia pentru desfacerea căii de rulare a tramvaiului s-a constatat că, pe tronsonul cuprins între bulevardul Coşbuc şi strada Poşta Veche (360 metri liniari), şina nu mai poate fi refolosită. Se impune modificarea proiectului prin includerea lucrărilor de refacere completă a infrastructurii şi schimbare a şinei care formează calea de rulare, pe segmentul menţionat”.

Viceprimarul PSD Florin Popa a cerut expres ca lucrările să se facă după apariţia expertizei tehnice pentru şina de tramvai. „La aproximativ zece ani după ce a fost montată se constată că şina de tramvai nu mai poate fi folosită, ştiind că durata normată de folosinţă pentru un astfel de mijloc fix este de 40 de ani. Este o catastrofă, la zece ani după ce ai montat-o să nu mai fie bună pentru a fi utilizată. Fiind un caz de excepţie, era firesc să procedăm la o expertiză, dar rugămintea este să intervenim şi să achiziţionăm şi să montăm şina nouă după ce apare raportul de expertiză, pentru a respecta termenii de legalitate. Am prevăzut în rectificarea bugetară creşterea valorică a lucrării, nu mai e nevoie de un răgaz până apare raportul de expertiză”, a punctat viceprimarul.

Replica a venit din partea inginerului Săvel Rotaru, preşedintele de şedinţă: „Asta este bucuria când apelăm la şină de tramvai din Ucraina. Puteam să o facem în România. Laminorul nostru de şină, după Revoluţie, a intrat în demolare, din nefericire”, a spus acesta, cu regret.

Primarul Marius Stan a declarat că va face sesizare împotriva constructorului gălăţean care a efectuat lucrarea şi nu a respectat termenul de garanţie a lucrării, dar a refuzat să spună cine este executantul. „Calea de rulare trebuia să fie nouă. O să-i cerem daune interese că ne obligă Curtea de Conturi, e un prejudiciu pe care ni-l creează”, a spus edilul.

 

Citit 1974 ori Ultima modificare Duminică, 03 Noiembrie 2013 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.