Ce părere au gălăţenii despre starea drumurilor din localitate

Ce părere au gălăţenii despre starea drumurilor din localitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consideră gălăţenii că străzile încep să arate mai bine, se simte vreo schimbare în ultimul an în ceea ce priveşte calitatea acestora sau gropile sunt aceleaşi dintotdeauna?

Ecaterina Ciobanu, 53 de ani: „De ani de zile se chinuieşte Primăria cu străzile şi tot nu se vede o schimbare notabilă. Străzile arată groaznic. Nu am maşină, dar pot vedea şi eu gropile. Pe strada Eroilor s-a lucrat de nu ştiu câte ori, s-a asfaltat, reasfaltat. Se sapă, iar se astupă, iar se sapă, iar se astupă”.

Marian, 38 de ani: Eu nu pot schimba nimic. Aţi văzut şi la Faleză că s-a surpat de multe ori. Banii noştri sunt aruncaţi într-o stradă care se surpă la nesfârşit. Ar trebui să avem încredere că se va schimba ceva în legătură cu străzile şi nu numai, dar nu găsim oamenii în care să investim încrederea. Mereu am zis că îl aleg „pe acesta”, pentru că va face ceva, dar am fost dezamăgit de fiecare dată. Toţi parcă sunt din acelaşi aluat şi trag la aceeaşi căruţă. Se plimbă dintr-un partid în altul, tot interesele lor şi le urmăresc. Oamenii de calitate au plecat din Galaţi, pentru că nu au ce face în oraşul acesta. Am prieteni care sunt în Bucureşti, lucrează pe la ministere. Cu siguranţă că ne-ar fi ajutat fiecare om dintre cei plecaţi să facem ceva pentru oraş, dar nu mai există nici patriotism local. Oamenii sunt dezinteresaţi. Din păcate”.

Viorica Miron, 52 de ani: „Eu cred că străzile au început să arate mai bine. Sunt mulţumită de cum se mişcă lucrurile. Cel puţin în Micro 17 era dezastru anul trecut, acum e perfect. Am încredere că până la sfârşitul anului şi chiar şi în 2014 lucrurile vor evolua în bine. Am încredere în Marius Stan. E mai tânăr, are alte concepţii. E un om gospodar. Am stat de vorbă cu dânsul când a venit prin Ada Marinescu. Se vede o mare schimbare”.

Citit 788 ori Ultima modificare Duminică, 03 Noiembrie 2013 16:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.