Iniţiativa deputatului Dobre, adoptată în Parlament/ Sprijin mai mare pentru tinerii din mediul rural

Iniţiativa deputatului Dobre, adoptată în Parlament/ Sprijin mai mare pentru tinerii din mediul rural
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La iniţiativa deputatului Victor Paul Dobre, Legea nr. 15/2003 a fost modificată * Tinerii din mediul rural vor beneficia de o suprafaţă mai mare pentru construirea locuinţelor


Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă a deputatului Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor din rural pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. În urma adoptării iniţiativei, suprafaţa de teren acordată tinerilor creşte de la 250 mp-500mp, cât era prevăzut în lege până acum, la 250-1.000 de metri pătraţi. „Am primit numeroase sesizări din partea aplicanţilor (primari) din mediul rural care au sesizat că suprafaţa maximă (500 mp) stabilită prin lege este insuficientă în mediul rural deoarece locuinţa, anexele gospodăreşti, căile de acces şi zona de protecţie între vecini însumează întreaga suprafaţă de teren atribuită. Având în vedere că în mediul rural construcţiile (locuinţele, anexelor pentru animale, furaje, lemne, adăposturi pentru animale), se fac pe orizontală, este necesară atribuirea unei suprafeţe mai mari de teren”, a precizat deputatul Victor Paul Dobre în expunerea de motive a actului normativ.

De altfel, din analiza efectuată din punct de vedere cadastral şi funciar, gospodăriile tip din mediul rural sunt de minimum 1.000 de metri pătraţi. „În vederea unei corecte aplicări a legii, prin prezenta propunere legislativă se intenţionează completarea textului de lege privind suprafaţa atribuită tinerilor din mediul rural. Prin modificarea textului, legea va deveni mai clară pentru aplicanţii solicitanţi şi pentru factorii care analizează dosarul şi hotărăsc aprobarea cererii şi atribuirea suprafeţii terenului sau, după caz, respingerea acesteia”, se arată în argumentaţia proiectului.

Legea nr. 15/2003 vizează reglementarea regimului atribuirii, la cerere, pentru tinerii cu vârste de până la 35 de ani a unui teren aflat în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Iniţiativa liderului liberalilor gălăţeni a beneficiat de sprijinul parlamentar al deputaţilor PNL.

Citit 1270 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Noiembrie 2013 21:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.