Cadou de Crăciun din partea senatorilor: Indemnizaţii majorate pentru „capii din administraţie”

Cadou de Crăciun din partea senatorilor: Indemnizaţii majorate pentru „capii din administraţie”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Conform proiectului de lege aprobat de Senat, indemnizaţiile şefilor Primăriei şi Consiliului Judeţului vor creşte cu până la 700 de lei * Cea mai mare indemnizaţie va sări de 7.500 de lei, iar ce cea mai mică va depăşi 3.000 de lei * Printre iniţiatorii legii se numără şi senatorii gălăţeni Eugen Durbacă şi Gheorghe Saghian


Dacă cetăţenii de rând mai au de aşteptat până când vor putea beneficia de salarii şi pensii decente, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, dar şi primarii şi viceprimarii din întreaga ţară au mari şanse ca, nu peste mult timp, să se aleagă cu indemnizaţii majorate cu până la 700 de lei, sumă pe care mulţi dintre cetăţeni nici măcar nu o câştigă la acest moment. Proiectul de lege aprobat de Senat, printre ai cărui iniţiatori se numără şi senatorii gălăţeni Eugen Durbacă şi Gheorghe Saghian, mai are de trecut doar de un hop, Camera Deputaţilor, care va fi şi for decizional. De menţionat este şi faptul că, în cazul în care şi deputaţii vor da undă verde iniţiativei legislative, şi consilierii se vor putea bucura de o valoare ceva mai mare a indemnizaţiilor.

Ce salarii vor avea Bacalbaşa şi Stan

Nicolae Bacalbaşa (preşedintele Consiliului Judeţului) şi Marius Stan (primarul municipiului Galaţi) vor avea, de departe, cele mai importante beneficii de pe urma adoptării acestui proiect legislativ, care prevede majorări cu până la 30 la sută ale veniturilor şefilor din administraţie. Dacă Marius Stan ar urma să primească o indemnizaţie de 6.004 lei, Nicolae Bacalbaşa ar beneficia, lunar, de 6.612 lei. Viceprimarii Radu Cosca şi Florin Popa ar fi remuneraţi cu 5.248 de lei, iar vicepreşedinţii CJ, Iuliana Tania Bogdan şi Cornel Hamza, ar primi, conform proiectului de lege aprobat de senatori, 5.941 de lei.

„Nu suntem de acord să perpetuăm zicala „primarii oricum se descurcă”, pentru că este total falsă şi nu-i poţi cere unui om, pe care îl numim demnitar, să reprezinte o comunitate la un standard cât mai înalt, neasigurându-i nişte condiţii minime de confort financiar. Ca şi cheltuieli globale, aceste măriri nu vor depăşi, la nivelul anului 2013, valoarea de cinci milioane de euro, bani care se vor plăti tot de către comunităţile locale”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Senatorii au trecut peste Guvern

Reprezentanţii Guvernului au transmis un punct de vedere în scris, în care au precizat că „modificările propuse de iniţiatori nu pot fi acceptate întrucât implică un efort financiar”, invocând, totodată, printre altele, o serie de prevederi din Constituţie, care, potrivit guvernanţilor, nu au fost respectate, conducând, astfel, la ideea că proiectul de lege ar putea fi neconstituţional. „Având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative”, se arată în expunerea Guvernului.

Primarul Ghiorghe Bute, preşedintele filialei locale a Asociaţiei Comunelor din România, susţine că iniţiativa legislativă „reprezintă o chestiune de bun simţ şi un pas de a intra în normalitate”, precizând, totodată, că nu este tocmai corect ca directorii de şcoli, secretarii comunelor sau contabilii să aibă salarii mult mai mari decât edilii. „Conform proiectului de lege, eu, ca primar al unei comune de rang III, se pare că aş avea o indemnizaţie majorată cu 700 de lei brut, deci cam cu 500 de lei net. Eu încasez, la acest moment, aproximativ 19 milioane de lei net, iar, dacă legea va fi adoptată, voi încasa undeva la 25 de milioane”, ne-a spus Ghiorghe Bute.

 

Citit 3955 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2013 09:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.