Guvernul ne promite o mega-investiţie / Autostradă Ploieşti-Galaţi, până în 2018

Guvernul ne promite o mega-investiţie / Autostradă Ploieşti-Galaţi, până în 2018
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Construirea unei autostrăzi care să lege Galaţiul de Ploieşti reprezintă, cel puţin la nivel declarativ, una dintre priorităţile Guvernului * Judeţul nostru are mari şanse ca astfel să devină competitiv şi să nu mai fie ocolit de investitori, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani * „Marea bătălie se dă pentru ca Galaţiul să fie inclus în planul de investiţii până în 2018”, susţine deputatul Victor Paul Dobre


Autostrada Galaţi-Ploieşti, o mega-investiţie promisă, marţi, de către premierul Victor Ponta, ar urma să se finalizeze, cel mai târziu, în anul 2018. Conform unui proiect privind strategia de dezvoltare a reţelei de drumuri şi autostrăzi din România (2014-2018), prezentat, marţi, de către premierul Victor Ponta, Ramona Mănescu (ministrul Transporturilor) şi Dan Şova, (ministrul Marilor Proiecte), Galaţiul se regăseşte în primele 15 oraşe din România care vor fi incluse în viitoarele trasee de autostradă. Municipiul nostru este clasat pe locul opt, după Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Braşov, şi, conform planului Guvernului, va beneficia de conectare la două căi rutiere de mare viteză: Buzău-Vest şi Buzău-Moldova.

Divergenţe între moldoveni şi bătălie pe proiecte

Deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, ne-a declarat că atât drumul expres Galaţi-Brăila, cât şi drumul expres Galaţi-Brăila-Drajna, două proiecte extrem de importante despre care autorităţile gălăţene, brăilene şi politicienii zonei au vorbit de nenumărate ori, au fost, din nou, puse pe tapet la Bucureşti, în ultimele zile, şi propuse Guvernului, pe lângă multe alte proiecte de investiţii dedicate dezvoltării infrastructurii rutiere din România. Dacă Executivul va şi pune în practică strategia de dezvoltare a căilor rutiere din ţara noastră, atunci Galaţiul are mari şanse ca, în doar câţiva ani, să fie conectat la tronsoane de autostrăzi, fapt ce ne-ar aduce cu adevărat beneficii din punct de vedere economic. „A fost o primă dezbatere (…) Nu putem spune că premierul nu a acordat atenţie judeţului Galaţi. Am solicitat devansare pentru priorităţile Moldovei, cu atât mai mult cu cât bugetul pe 2014 nu este prea generos cu Moldova. Mi-aş dori mai mult decât drumul expres Brăila-Galaţi, un drum care să facă legătura cu Focşaniul. Trebuie să ne conectăm cât mai repede posibil la autostradă. Premierul a subliniat că reprezintă un deficit faptul că o aglomeraţie urbană de tipul nostru nu este conectată la un coridor european”, ne-a declarat deputatul Victor Paul Dobre. Liderul liberalilor gălăţeni a precizat, însă, că dezbaterile şi propunerile privind investiţiile în infrastructura rutieră sunt presărate şi cu „opinii divergente în Moldova” în condiţiile în care politicienii din Iaşi, Bacău şi nu numai încearcă să îşi impună, de asemenea, o serie de proiecte. „Există, însă, şi opinii divergente în Moldova. Cei din Iaşi şi Bacău insistă pentru ale lor, Brăila îşi doreşte mai mult dezvoltarea unui drum expres Galaţi-Brăila-Drajna (…) Marea bătălie se dă pentru ca Galaţiul să beneficieze de finanţare pentru dezvoltarea unor proiecte majore până în anul 2018, să fim în tronson până în 2018”, a afirmat liderul liberal.

Premierul Victor Ponta a declarat, în faţa grupurilor parlamentare USL, că anual va fi alocată construcţiei de autostrăzi o sumă cuprinsă între 750 de milioane şi un miliard de euro, Parlamentul şi Guvernul urmând să decidă în fiecare an în ce direcţie alocă această resursă suplimentară. Ponta le-a propus parlamentarilor USL să elaboreze un proiect de lege privind strategia de construcţie a autostrăzilor, care să fie votat de Parlament şi care să rămână ca obligaţie pentru viitoarele Guverne să continue proiectele începute.

Citit 5037 ori Ultima modificare Marți, 03 Decembrie 2013 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.