Îl doare ce se învaţă în penitenciar/ Deputatul Pâslaru, interesat de condiţiile de detenţie

Îl doare ce se învaţă în penitenciar/ Deputatul Pâslaru, interesat de condiţiile de detenţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul de Galaţi Florin Pâslaru, trimis în judecată pentru conflict de interese, în urmă cu doar câteva zile, i s-a adresat, la finele anului trecut, ministrului Justiţiei, Robert Marius Cazanciuc, cu privire la şcolarizarea în închisoare a deţinuţilor din Galaţi şi nu numai. „Vă rog să-mi precizaţi care sunt criteriile de selecţie a deţinuţilor care sunt incluşi în programul de şcolarizare şi câţi deţinuţi sunt înscrişi în acest an la cursuri la nivel naţional, dar şi în penitenciarul Galaţi”, se arată în interpelarea parlamentarului.

Răspunsul ministrului Justiţiei nu a întârziat să apară şi, chiar în prag de Crăciun, deputatului Florin Pâslaru i s-a transmis că „înscrierea persoanelor condamnate la cursurile şcolare se realizează în funcţie de nevoile educative ale acestora, recomandările consemnate în Planul Individual de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, ariile prioritare de intervenţie individualizată, conduită, posibilităţile locului de deţinere şi avizul medicului unităţii”.

Conform informării Ministerului Justiţiei, în Penitenciarul Galaţi, în anul şcolar 2013-2014, s-au înscris 108 deţinuţi, iar închisoarea din municipiul nostru a încheiat protocoale de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Şcoala Gimnazială nr. 34 „Mihai Viteazu”, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Liceul Tehnologic „Elena Caragiani” – Tecuci şi cu Liceul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc” Galaţi.

Citit 2063 ori Ultima modificare Duminică, 12 Ianuarie 2014 16:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.