Şantierele abandonate ale Galaţiului/ Contestaţii peste contestaţii şi falimente ale constructorilor

Şantierele abandonate ale Galaţiului/ Contestaţii peste contestaţii şi falimente ale constructorilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Trei artere importante din Galaţi ar fi trebuit să fie redate traficului normal de câteva luni * Din păcate, lucrările de reabilitare sau de modernizare ale acestor drumuri nu s-au finalizat în termenele stabilite prin contract, ba, mai grav, au fost abandonate * E greu de spus când şi cum se va rezolva problema şantierelor uitate


Autorităţile locale au intrat cu restanţe în anul 2014. Şi nu ne referim aici la investiţiile sau reparaţiile promise, ori chiar votate de Consiliu Local şi neîncepute, de contractări blocate în contestaţii, ci la lucrările care la ora asta ar fi trebuit să fie de cel puţin patru luni finalizate şi recepţionate.

Strada Ana Ipătescu zace şi acum ruptă în trei, necirculabilă, Basarabiei are interdicţie de circulaţie pe un segment - e drept, limitat, iar drumul către Parcul Industrial tânjeşte încă după un strat de asfalt.

Misterul de pe Ana Ipătescu

Modernizarea străzii Ana Ipătescu, una dintre cele mai importante artere din Valea Oraşului, ar fi trebuit să fie gata pe 10 septembrie 2013, aşa cum atesta panoul lucrării, care între timp a dispărut. Carosabilul este circulabil doar în dreptul Autogării, dar trotuarele arată, din păcate, ca şi cum ar fi fost bombardate. O jumătate de stradă zace decopertată, iar gunoaiele au început să acopere stratul de pietriş. Din cauza canalizărilor şi a unui mal de pământ galben, artera este impracticabilă.

Aşa cum v-am mai informat, modernizarea străzii Ana Ipătescu a fost câştigată, după o bătălie între nouă licitatori, de asocierea SC Super A Plus K SRL Galaţi - SC Sireg SA Galaţi, valoarea contractului fiind de 4.275.698 de lei. Investiţiile trebuiau finanţate din suma de 5.353.173 de lei, alocată lucrării din împrumutul contractat de Primărie în anul 2011, de la BRD, plăţile urmând să se facă pe măsura executării lucrărilor. Partea proastă este că, în toamnă, instanţa judecătorească a admis cererea formulată de SC Super A Plus K SRL Galaţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, deci e greu de spus dacă firma va mai putea termina vreodată lucrarea. Neoficial, se spune că societatea ar fi licitat special un preţ prea mic în raport cu lucrarea, pentru a câştiga licitaţia, iar apoi şi-a dat seama că va ieşi în pierdere încercând să o finalizeze. La finele anului trecut, Primăria îşi făcea griji că pentru terminarea investiţiei va trebui să organizeze o nouă licitaţie.

Bine păzit, dar neterminat

Dacă n-ar fi revoltătoare, situaţia drumului de acces la Parcul Industrial ar fi ridicolă. Deşi este păzit de o barieră, dar şi de gardieni care te avertizează că nu se poate intra fără permisiunea autorităţilor - ca şi când n-ar fi vorba de o investiţie din bani publici, ci de una privată - drumul către Parcul Industrial ar părea o amenajare ratată şi nimic mai mult.

Culmea ironiei, pe panoul de lângă el se arată că lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în luna august 2013. Lipseşte însă stratul de asfalt care face diferenţa între un drum industrial practicabil, acceptabil pentru maşini grele sau utilaje din construcţii, şi o şosea cu trafic normal. Firma executantă a lucrărilor este tot Super A Plus K, aşa că e greu de spus când şi dacă asfaltul va mai ajunge pe acest drum. Cât despre paza lui strategică, demnă de o cauză mai bună, poate că autorităţile se tem să nu cumva să fie luat cu asalt de către investitorii dornici să vină în Parcul Industrial.

Capcanele şinelor de tramvai

Tot neterminată a rămas şi strada Basarabiei, e drept, pe un segment mult mai mic, de câţiva metri. Conform estimării iniţiale, artera ar fi trebuit să fie gata în întregime la începutul lunii decembrie. Numai că, surpriză!, după ce s-au apucat de săpat, autorităţile au descoperit că artera are nevoie nu doar de modernizare, ci şi de reparaţii capitale, cheltuielile estimate crescând de la 2,2 milioane la peste 3,4 milioane de lei, de la bugetul local. Mai exact, porţiunea dintre intersecţia cu strada Anul Revoluţiei 1848 şi intersecţia cu bulevardul George Coşbuc a rămas închisă din cauza şinelor de tramvai care trebuie înlocuite pe o porţiune de 200 de metri. Paradoxal, şina care ar fi trebuit să reziste 40 de ani este degradată, conform expertizei efectuate şi nu mai poate fi refolosită. Asta înseamnă o nouă licitaţie care, cel mai probabil, va avea loc la primăvară.

Investiţii cu sau fără speranţe

Nefinalizată este în acest moment şi Parcarea pentru TIR-uri de pe Şoseaua de Centură, dar autorităţile speră ca ea va fi gata la primăvară. Pe lista investiţiilor fără speranţe de finalizare se află campusul şcolar al Colegiului „Cuza”, modernizarea Stadionului "Gloria", executată tot de firma Super A Plus K, şi Baia Comunală.

Lucrare blocată pe Traian

Dacă nu câştigi, măcar încurcă-i şi trage de timp! Acesta pare să fie principiul pe baza căruia acţionează unele firme locale. Un record în materie de contestaţii şi proceduri reluate îl constituie licitaţia pentru asfaltarea străzii Traian, între Metro şi Brăilei, a ţinut din august 2011 până în octombrie 2012, când Curtea de Apel a pus capăt războiului. Numai că nu se poate asfaltare fără reabilitarea reţelelor edilitare, aşa că Primăria a licitat lucrările la reţelele de apă şi canalizare pe tronsoane. Deşi SC Rovis Lider SRL din Galaţi şi-a adjudecat în toamnă lucrările de reţele de apă pe tronsonul Metro - strada Dumbrava Roşie, ea nu a putut trece la treabă pentru că o contestaţie a dat totul peste cap. Culmea, contestaţia nu vizează Traianul, dar se „intersectează” cu ea. Concret, este vorba de o licitaţia pentru modernizarea străzii Cetăţianu Ion, aflată chiar în „capul” arterei Traian. Lucrarea a fost câştigată de SC Vega’93 SRL, numai că una dintre firmele participante la licitaţie a depus contestaţie. Cum lucrările de pe primul tronson al străzii Traian sunt legate de cele de pe Cetăţianu Ion, ele trebuie să înceapă în acelaşi timp.

Stradă în bătaie de joc

Tot în Valea Oraşului se află şi strada Sălişte, despre care ziarul nostru a scris multiple articole în 2013. SC Atlas SA ar fi trebuit să fie gata cu modernizarea la finele anului 2012, dar lucrările s-au prelungit şi în 2013. Chiar municipalitatea a recunoscut că pe Sălişte s-a lucrat şi prost, şi încet, motiv pentru care, potrivit informaţiilor noastre, lucrarea nu a fost recepţionată.

Dacă aveţi ştiinţă de alte lucrări începute şi neterminate, nu ezitaţi să ni le semnalaţi.

Lista neagră a constructorilor ţepari

Primarul Marius Stan a admis că e greu de dat termene exacte legate de începerea şi de finalizarea unei lucrări. "Am făcut demersuri nenumărate până acum, am cerut introducerea listei negre pentru cei care vin la licitaţie numai ca să încurce. Nu avem voie nici măcar să ne exprimăm în acest sens, pentru că s-ar interpreta că influenţăm licitaţii. Legal ar trebui să se prevadă acest lucru: o firmă care vine o dată, de două, de trei ori şi numai a încurcat, nu a câştigat niciodată o licitaţie, înseamnă că vine pentru alte foloase. Sunt participanţi de meserie care îşi negociază neparticiparea după aceea şi câştigă bani din asta".

Citit 4420 ori Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2014 09:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.