Război total la Consiliul Judeţului/ Sute de mii de lei imputate angajaţilor

Război total la Consiliul Judeţului/ Sute de mii de lei imputate angajaţilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nicolae Bacalbaşa obligă angajaţii Consiliului Judeţului să plătească sute de mii de lei, în contul prejudiciilor estimate de Camera de Conturi * Salariaţii instituţiei ameninţă cu un scandal fără precedent şi procese


La nivelul Consiliului Judeţului, din dispoziţia lui Nicolae Bacalbaşa, şeful CJ, au fost constituite trei comisii pentru a stabili cine şi cât va trebui să scoată din buzunare pentru ca prejudiciile estimate de către Camera de Conturi, în urma controlului efectuat anul trecut, să fie acoperite. Conform unor surse neoficiale, din cele trei comisii fac parte angajaţi ai serviciilor de Audit, Juridic şi Economie din cadrul Consiliul Judeţului.

Prejudicii de peste 900.000 de lei

Conform raportului Curţii de Conturi, inspectorii instituţiei au estimat, la nivelul Consiliului Judeţului, prejudicii de peste 900.000 de lei, adică de peste 200.000 de euro. Dintre aceştia, printre altele, 64.000 de lei reprezintă prejudicii ca urmare a plăţilor efectuate către casa de avocatură din Bucureşti, fără a avea un contract încheiat în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţului, 98.000 de lei reprezintă plăţi „fără respectarea prevederilor legale în vigoare, ca urmare a depăşirii normativului legal privind consumul lunar de carburanţi pentru autoturismele din dotare, cu cantitatea de 5.862,5 litri de benzină şi 9.513 litri de motorină”. Nu mai puţin de 770.000 de lei, conform Camerei de Conturi, rezultă a fi prejudiciu din faptul că „în anul 2012 şi în trimestrul I al anului 2013, entitatea a efectuat plăţi mai mari decât nivelul stabilit potrivit prevederilor legale în vigoare la data plăţii (cinci la sută pentru anul 2012 şi 2,5 la sută pentru trimestrul I din anul 2013), reprezentând drepturi salariale pentru personalul propriu, prevăzute în Contractul/Acordul colectiv de muncă valabil la nivelul entităţii”.

Surse neoficiale ne-au spus că printre angajaţii imputaţi cu salarii amputate se numără Constantin Cristea, directorul executiv al Direcţiei de Patrimoniu, Lucean Mihalcea, directorul executiv al Direcţiei Economie şi Finanţe, Costel Fotea, county managerul Consiliului Judeţului, dar şi mulţi alţi angajaţi.

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem în momentul de faţă, salariaţii CJ afectaţi se vor adresa instanţelor de judecată.

Foto: Bogdan Codrescu

Citit 4266 ori Ultima modificare Duminică, 09 Februarie 2014 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.