Stolojan: Predoiu s-ar putea retrage pentru a lăsa locul unui candidat care să reprezinte întreaga dreaptă politică

Stolojan: Predoiu s-ar putea retrage pentru a lăsa locul unui candidat care să reprezinte întreaga dreaptă politică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă pentru europarlamentare democrat-liberalii au anunţat deja că refuză să se alieze cu vreo formaţiune politică, pentru alegerile prezidenţiale liderii PDL iau în calcul unificarea dreptei. În acest sens, eurodeputatul Theodor Stolojan a declarat sâmbătă, la Galaţi, că democrat-liberalul Cătălin Predoiu s-ar putea retrage din cursa pentru fotoliul de preşedinte, în cazul în care dreapta politică românească ar oferi un alt candidat mai bine poziţionat. „După europarlamentare, suntem deschişi să discutăm cu orice partid de pe partea dreaptă. Suntem convinşi că PDL va obţine cel mai bun scor în tot ceea ce înseamnă partea dreaptă şi atunci este normal ca în jurul PDL să facem această construcţie. Cătălin Predoiu a declarat foarte clar că dacă apare un candidat care este mai bine situat decât dânsul, nu are nicio problemă să se retragă şi să lăsăm locul acestui candidat care să reprezinte într-adevăr toată dreapta”, a afirmat liderul europarlamentarilor PDL. Theodor Stolojan a refuzat să spună dacă uşa PDL este deschisă şi pentru PNL, precizând, în schimb, că „deocamdată, PNL este în cârdăşie politică cu PSD”. În ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, Stolojan a afirmat că PDL şi-a propus obţinerea a minimum opt mandate de europarlamentar.

Europarlamentarii Theodor Stolojan, Marian Jean Marinescu şi Traian Ungureanu s-au aflat, sâmbătă, în Galaţi, unde au avut o întrunire cu membrii PDL în cadrul căreia şi-au prezentat proiectele pe care doresc să le promoveze în Parlamentul European, după care au participat la o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, dar şi ai sindicatelor.

Foto: Florin Matei

Citit 1382 ori Ultima modificare Sâmbătă, 15 Februarie 2014 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.