REÎNNOIREA parcului auto al Transurb/ Câte AUTOBUZE vor circula din toamnă în Galaţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

REÎNNOIREA parcului auto al Transurb/ Câte AUTOBUZE vor circula din toamnă în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Societatea gălăţeană de transport public a ajuns, de la 150 de maşini în 2010, la doar 108 în prezent


Transurb SA Galaţi a demarat prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) procedurile de achiziţie pentru 43 de autobuze şi troleibuze second-hand, destinate completării parcului auto al societăţii. Licitaţia va fi deschisă până pe 4 august 2013, valoarea estimată a proiectului fiind de 935.000 de euro, bani de la Consiliul Local. Cel mai probabil, mijloacele de transport în comun vor circula pe traseele Transurb începând din această toamnă. Contractul de pe SEAP prevede cumpărarea şi furnizarea a 20 de autobuze second-hand de 12 metri lungime, a altor 20 de autobuze, tot la mâna a doua, de nouă metri lungime, a două autobuze interurbane second-hand de 12 metri şi a unui autocar interurban de nouă metri. Toate maşinile vor avea motoare care funcţionează cu motorină.

Mijloace de transport insuficiente

În 2010, atunci când în Galaţi a fost făcută ultima licitaţie pentru traseele principale de transport public, parcul auto al Transurb număra 150 de autobuze şi troleibuze. La sfârşitul anului trecut mai rămăseseră în funcţiune doar 108 dintre acestea, restul fiind scoase din uz din cauza gradului avansat de uzură. Continuitatea pe traseele principale de transport în comun nu poate fi astfel asigurată în permanenţă, potrivit conducerii societăţii.
Printre autobuzele casate în ultimii patru ani se numără 30 de Isuzu şi alte câteva marca Cobra. Doar reparaţia generală a unui motor de Isuzu costa Transurb în jur de 20.000 de euro, potrivit aceleiaşi surse.

Investiţia va acoperi doar o parte din nevoi

În mod normal, parcul auto al Transurb ar trebui reînnoit o dată la fiecare doi ani. Din cauza gradului avansat de uzură, unele autobuze intră în reparaţie chiar şi de mai multe ori pe an.
Într-un interviu acordat cotidianului "Viaţa liberă" anul trecut, directorul instituţiei, Genica Totolici, spunea că, la modul ideal vorbind, dacă nu ar exista transportatorii privaţi, ar fi nevoie de un parc auto care să numere 220 de mijloace de transport, pentru a se putea baza, zilnic, pe 160-170 de maşini.
"Cu cele 43 de maşini vom reuşi să reducem din deficitul existent în prezent. În perioada următoare vom mai casa însă unele autobuze, motiv pentru care estimez că pentru anul următor ar mai trebui cumpărate cel puţin 30 sau 40 de maşini, pentru a putea asigura în condiţii optime transportul în comun", ne-a declarat Genica Totolici.

Vezi şi: Galaţiul a rămas FĂRĂ autobuzul electric/ Experimentul s-a ÎNCHEIAT

 

Citit 3481 ori Ultima modificare Duminică, 06 Iulie 2014 17:50

7 comentarii

  • postat de C
    Marți, 08 Iulie 2014 11:09
    78.96.40.***
    Primaria, Directorea Transurb, Consilerii orasului..
    chiar nu va este rusine ce imputituri de autobuze cumparati, ?? Cu ce respect tratati oamenii, asa or sa va trateze si ei pe voi cand o sa va milogiti dupa voturi, iar daca noi nu va voatam pe noi..nici voi nu veti mai primqri, directori, si consilieri..
    1
    1
    Raportează
  • postat de A19
    Luni, 07 Iulie 2014 20:37
    5.13.195.***
    Asta trebuia sa faceti de mult timp,sa cumparati autobuze dar noi ,frumoase si bune nu second hand.Primarul tot organizeaza spectacole dar sa innoiasca parcul auto nu stie.
    2
    2
    Raportează
  • postat de autobuz SH la pret de Galati...
    Luni, 07 Iulie 2014 13:13
    5.13.229.***
    Calcul simplu-43 mijloce de transport,suma alocata 935000 euro =21744 euro per bucata.Reparatia generala a unui autobuz=20 000 euro.Reparatie aprox. la 1-2 ani.Concluzie!?.......Viitorul suna bine!...Dna.toto.stie.....
    2
    10
    Raportează
  • postat de George
    Luni, 07 Iulie 2014 12:42
    89.136.65.***
    minciuni troleibuze din cate se vede nu mai cumpara. Cumpara 43 de autobuze.
    3
    8
    Raportează
  • postat de pol
    Luni, 07 Iulie 2014 10:58
    5.13.227.***
    cum este posibil reparatia unui motor de isuzu sa coste 20 000 de E ? E FURT PE FATA ! demisia toata conducerea !
    1
    19
    Raportează
  • postat de Irinel
    Luni, 07 Iulie 2014 04:28
    5.13.153.***
    Mai lipsește o litera la numărul cotineței cu volan din fotografie pentru a reaminti zilnic mesajul aleșilor după ce s-au văzut in funcții.

    Cum naiba alte orașe iși permit autobuze noi iar timp ce noi cumparăm iarași autobuze second-hand? Dar oare jegul de pe husele scaunelor din autobuzele olandeze nu se poate indepărta cu putin detergent?

    E adevărat și că mesajele cocalarilor scuipători de coji de semințe(gen Gigă Smardoiu dăn 18 + Mihaela dăn 40= Eternal Love) scrise cu vopsea pe spatarul scaunelor se curăța greu.
    3
    28
    Raportează
  • postat de satul de oras mizer
    Luni, 07 Iulie 2014 00:12
    5.13.150.***
    orasul asta imputit este groapa de gunoi a U.E si a Romaniei.. ar trb cumparate trolebuze si tramvaie noi, dar noua ne plac jegurile care polueaza cat combinatul.. e jale domnule primar...
    6
    30
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.