Pregătiri pentru alegeri parţiale la Fundeni

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni au fost desemnaţi prin tragere la sorţi preşedintele Biroului electoral de circumscripţie comunală (BEC) nr. 28 Fundeni şi locţiitorului acestuia -  Daniel Constantin Iancu, respectiv Violeta Neculai, ambii asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Galaţi. BEC îşi va desfăşura activitatea în sediul Primăriei, zilnic, între orele 10.00 – 16.00.

Cei 3.220 de alegători ai comunei îşi vor exercita dreptul de vot în patru secţii de votare din comună şi satele aparţinătoare (Fundeni, Hanu Conachi, Lungoci şi Fundenii Noi), am aflat de la Prefectura judeţului Galaţi. 

Reamintim că primarul ales, Ionel Toader, a demisionat din cauza unor probleme de sănătate şi, în consecinţă, Guvernul României a stabilit ca 28 iunie 2009 să fie data pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru primarul comunei.

Data-limită pentru depunerea candidaturilor este 8 iunie 2009, iar campania electorală începe pe 13 iunie 2009, în cazul alegerilor parţiale aceasta având o durată de numai două săptămâni.

Citit 666 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.