Moto: "au fost odată patru camere prin care/ curgeau furtuni şi poezii devastatoare/ acuma-s goale şi au geamurile sparte/ miroase-a gratis fără rost miroase-a moarte" (Iolanda Cremene)
!cică nu mai sună, cică nu mai poate,
cică nu mai ştie doamna cumsecade!
!doamna cumsecade cică nu mai sună,
n-are cine-o-ntoarce, stă ca o nebună,
şi se micşorează... şi coboară-n sine...
doamnă oarecare... doamnă oarecine!
!doamna cumsecade cică nu mai ştie
calea spre izbândă, drumul spre cutie!
!cică nu mai poate, nu mai are vreme,
nu mai are-n sânge mir de crizanteme,
nu mai are noapte, nu mai are ziuă,
numai ort strâmb are şi colivă-n piuă,
cată către cântul care-o tot conduce
înspre năsălie, mult, adânc, sub cruce!
!vai de monastirea ei de ruptă-n coate...
cică-i gata-gata... doamna cumsecade!
