PRM şi Solidaritatea şi-au dat mâna pentru salvarea combinatului din Galaţi

PRM şi Solidaritatea şi-au dat mâna pentru salvarea combinatului din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul PRM Galaţi, ex-senatorul Carol Dina, s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii sindicatului Solidaritatea pentru a pune bazele unui parteneriat. Potrivit lui Carol Dina, PRM s-a angajat să fie „vârful de lance” al Solidarităţii în Parlamentul European şi să declanşeze acţiuni comune menite să salveze integritatea Combinatului ArcelorMittal Galaţi şi păstrarea locurilor de muncă.

După cum a mărturisit, Dina s-a simţit precum un părinte care îşi revede copilul după 20 de ani: „Vom face demersuri comune pentru conştientizarea autorităţilor locale naţionale şi europene, care să conducă la aplicarea standardelor europene în respectarea legislaţiei specifice. Statul are dreptul să ceară socoteală celor care nu şi-au respectat cuvântul, şi eu vă spun în cunoştinţă de cauză şi cu toată responsabilitatea că acest aşa-zis investitor nu şi-a respectat obligaţiile asumate, a făcut fel de fel de tertipuri care să-l exonereze de responsabilităţile care i-au revenit. Am fost opt ani preşedintele Comisiei de Privatizare din Senat, am gestionat minuţios procesul antinaţional de privatizare şi ştiu exact că nu şi-au onorat obligaţiile, în primul rând la mediu”, a declarat Carol Dina.

Cu jalba la UE

Întrebat ce va face concret pentru combinat, Carol Dina a răspuns că va procura documentaţia privind angajamentele asumate de Guvern la privatizarea Sidex, programul de viabilitate al combinatului gălăţean şi va face o scrisoare către europarlamentarii români.

„Până pe 15-16 iunie urmează să depunem toate documentele din partea Sindicatului Solidaritatea la Comisia Europeană, care urmează să ia o decizie în legătură cu Sidex şi să vedem în ce măsură auditul făcut în 2003-2006 corespunde realităţii. Investiţiile realizate sunt trucate, nu corespund realităţii ca valoare din punct de vedere moral şi tehnic. Vom face demersurile ca o delegaţie a sindicatului Solidaritatea să participe în timpul acestor analize la UE”, a declarat Carol Dina.

Vicepreşedintele Solidaritatea, Petrică Pălămidă, a declarat că va solicita efectuarea unui audit de către o firmă neutră. Solidaritatea a mai purtat discuţii până acum şi cu PD-L şi cu PC.

Scepticism

Carol Dina a ţinut să reamintească faptul că vreme de opt ani a fost singurul senator care a atacat privatizarea Sidex. Cât despre Comisia de anchetă a privatizării combinatului, solicitată de PD-L, fostul senator este sceptic: „Eu am fost preşedintele comisiei de anchetă a privatizării Petrom şi n-a ieşit nimic. PSD a iniţiat privatizarea, iar ordonanţa de privatizare a fost votată de Alianţa D.A. formată din PD şi PNL”.

„Cum pot politicienii din aceste partide care au cântat prohodul Sidex să se erijeze în luptători? Îi invităm pe toţi oamenii de bună credinţă să vină să susţină această acţiune”, a mai declarat Dina.

Citit 1146 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.