UPDATE/ Primarul Marius Stan: CREDIT pe 20 de ani pentru CĂLDURĂ. Iată ce spune Guvernul

UPDATE/ Primarul Marius Stan: CREDIT pe 20 de ani pentru CĂLDURĂ. Iată ce spune Guvernul
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

UPDATE/ Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că primăriile care au nevoie de ajutor de încălzire pentru perioada de iarnă se pot împrumuta, în condiţii avantajoase, de la Trezorerie în limita a 700 milioane lei, subliniind că administraţiile locale trebuie să-şi modernizeze sistemele de încălzire.

Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, unităţile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2015, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului, în limita sumei de 700 milioane lei, în principal pentru finanţarea fără sincope a cheltuielilor necesare pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece.

Împrumuturile pot viza, de asemenea, proiectele derulate de unităţile administrativ-teritoriale în cadrul programelor europene (cu finanţare din fonduri externe nerambursabile) sau a celor guvernamentale. Este vorba despre asigurarea sumelor pentru prefinanţarea şi/sau cofinanţarea proiectelor, respectiv pentru finanţarea corecţiilor financiare aplicate acestora.

Actul normativ prevede, pentru fiecare tip de împrumut în parte, perioada de rambursare şi posibilitatea rambursării anticipate, integrală sau parţială. Aceste împrumuturi se acordă cu o dobândă ROBOR la 3 luni, comunicată de BNR în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale şi care rămâne fixă pe toată durata împrumutului.

Se reia furnizarea de AGENT TERMIC. Câte ASOCIAŢII de proprietari VOR PRIMI CĂLDURĂ


După ce joi a avut întâlniri cu mai mulţi miniştri, primarul Marius Stan a putut anunţa ieri radios, într-o conferinţă de presă: “Noutăţile sunt de bun augur pentru gălăţeni, în sensul în care vom avea şi bani, vom avea şi căldură, asta-i concluzia”. Guvernul a aprobat un credit pentru Galaţi, de la Trezoreria statului, care ar urma să fie plătit, după insistenţele primarului şi ale echipei sale,  cât mai dispersat: în 20 de ani.  “E rodul insistenţelor noastre, dar să ţină seama gălăţenii: vom avea căldură, dar să şi plătim [factura], nu ne putem îndatora la infinit!” - ne-a avertizat edilul. 

Creditul administraţiei se adaugă unor credite de la BERD, de la CEC şi, cel mai vechi, la BRD, şi a trebuit să nu se depăşească gradul de îndatorare admis. Gălăţenii au cerut 33 milioane lei şi primarul spune că este optimist că Guvernul va aproba în prima sa şedinţă cât mai mult din fondul cerut. Banii se vor aloca pentru plata gazelor către Romgaz, cu care urmează să se semneze contractul de furnizare imediat după şedinţa de Guvern care va da hotărârea de creditare. „Vreau să înţeleagă oamenii: facem acest sacrificiu noi, Primărie, dar şi oamenii trebuie să vină în întâmpinarea noastră şi să-şi plătească facturile”, a insistat primarul, care a avertizat că, dacă vor continua să nu plătească, gălăţenii nu scapă de ameninţarea tăierii căldurii.

Din culisele negocierilor la Guvern

„Într-o singură zi m-am întâlnit cu patru miniştri – ministrul Administraţiei, al Dezvoltării, al Finanţelor şi al Energiei”, astfel că Guvernul va ţine cont, cu o rectificare pozitivă de buget, de problemele Capitalei şi, pe locul doi, de cele ale Galaţiului, abia apoi urmând Constanţa şi Timişoara, care au mai fost ajutate înainte. „Asta înseamnă şi victoria noastră”, s-a mândrit edilul, citând o declaraţie a vicepremierului Gabriel Oprea, potrivit căreia gălăţenii, care merg foarte des, uneori „chiar prea des” la Guvern pentru a susţine cauza locală,  intră iar pe geam atunci când sunt daţi afară pe uşă. Cu un aer sportiv, primarul, care tocmai afirmase că predecesorul său s-a întâlnit probabil cu atâţia miniştri doar într-un mandat întreg, a scos în evidenţă şi faptul că, deşi este încă în convalescenţă, asta nu l-a împiedicat să bată drumul până la Guvern şi ieri la conferinţa de presă care anunţa un proiect câştigat de parteneriatul Primărie – Teatrul Muzical – Universitatea „Dunărea de Jos”. 

Citit 6221 ori Ultima modificare Luni, 26 Octombrie 2015 01:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.