Boldea – şapte case

Boldea – şapte case
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru că Parlamentul i-a limitat activitatea în avocatură, deputatul PD-L Mihai Boldea câştigă bani şi din „activităţi notariale” *

Deputatul PD-L Mihai Boldea este, fără îndoială, unul dintre cei mai avuţi aleşi ai Galaţiului, dacă nu cumva chiar cel mai avut. Declaraţia sa de avere pe anul 2008 nu diferă prea mult de cea completată la începutul mandatului parlamentar.

La capitolul imobiliare, deputatul declară tot un teren intravilan, de 550 metri pătraţi, dobândit în 2008, o casă de locuit de 140 de metri pătraţi dobândită tot anul 2008 şi nu mai puţin de şase apartamente în diferite zone ale municipiului Galaţi, dobândite în perioada 2000-2006.

Ceasuri de firmă

Deputatul ar putea stârni invidia „fanţilor” de „Bamboo” cu bijuteriile sale: patru ceasuri de mână, dintre care un Baumercier, în valoare de 12.000 de euro şi trei Longines în valoare de 6.000 de euro. Ceasurile sunt mai scumpe decât cele două tablouri semnate de Mărculescu, în valoare de 5.000 de euro, pe care le trece Boldea în declaraţia de avere.

Datorii şi câştiguri

Financiar, Mihail Boldea n-o duce rău deloc chiar dacă are mai puţini bani decât la începutul mandatului său. Dacă în decembrie 2008 deputatul declara 500.000 de euro şi 60.000 de lei acum, în cele două depozite, numără 150.000 de euro şi 60.000 de lei.

Boldea are două datorii contractate în 2007. Până în 2022 are de plătit un credit bancar de 25.000 de euro. Anul acesta va trebui să-i restituie fratelui său 500.000 de euro, o sumă frumuşică.

Criza se simte şi în buzunarele deputatului, pentru că din închirierea apartamentelor a câştigat aproximativ 10.000 de euro pe an în loc de 15.000 cât a avut în 2007.

Cum spuneam la început, deputatul Boldea şi-a diversificat activitatea juridică implicându-se şi în activităţi specific notariale. S-o fi inspirat de la colegul Bogdan Ciucă? Cert este că deputatul menţionează în declaraţia de avere două antecontracte de vânzare-cumpărare în valoare de 175.000 de euro şi respectiv 350.000 de euro.

Boldea a împrumutat o firmă şi o persoană cu sumele de 25.000 de euro, respectiv 70.000 de euro. 

Veniturile tânărului deputat sunt net inferioare celor de avocat. În vreme ce indemnizaţia parlamentară i-a adus doar 3.327 de lei, cabinetul individual de avocatură îi aduce anual un venit de 150.000 de lei.

Citit 1555 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.