Mussolini, la Bucureşti!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Doamna castrării chimice va merge la Camera Deputaţilor *

„Am fost anunţat că pe 16 iulie o să am o întâlnire cu preşedinta Comisiei de Muncă [a Parlamentului European], dna Alessandra Mussolini, care vine în vizită la Bucureşti” – a declarat omologul europarlamentarei italiene, deputatul PNL gălăţean Victor Paul Dobre, în conferinţa sa de presă.

Suntem curioşi dacă blonda nepoată a dictatorului fascist Benito Mussolini va influenţa vederile parlamentarilor români sau ei o vor influenţa pe dânsa, europarlamentara demonstrându-şi de curând misandria, adică repulsia patologică pentru bărbaţi (culmea, fost model pentru „Playboy”!), într-un interviu dat unui ziar românesc: “Bărbaţii români să nu mai fie primiţi în Italia”! Adică numai femeile şi copiii din România să poată intra în ţara lui Traian şi Cezar, pentru că ei nu violează şi nu dau în cap, precum masculii...

Europarlamentara este membră a partidului naţionalist Acţiunea Socială din Italia şi a propus, printre altele, castrarea chimică a violatorilor, după cum de altfel s-a practicat şi în timpul lui Hitler…

De notat şi faptul că, în interviul respectiv, italianca a observat cu sinceritate că România şi Bulgaria sunt membre ale UE… „din păcate”. Europarlamentara ne-a mai informat că sunt puşcăriaşi români din Italia care, din această calitate, reuşesc să câştige şi să trimită familiilor din România chiar şi câte 800 de euro pe lună.

Nu ne îndoim că vom avea ceva reacţii interesante după… schimbul de experienţă de la Comisia de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României.

Citit 688 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.