Încep lucrările pe drumul Cudalbi – Băleni

Încep lucrările pe drumul Cudalbi – Băleni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Vom putea circula pe noul drum spre sfârşitul anului, afirmă preşedintele CJ, Eugen Chebac * Acum e „vai de mama lui” *

Săptămâna viitoare vor începe lucrările de asfaltare şi realizarea de şanţuri, podeţe şi un pod nou pentru drumul dintre Cudalbi şi Băleni, a apreciat ieri, 9 iulie, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, la lansarea oficială a proiectului de finanţare europeană câştigat de Consiliul Judeţului, în parteneriat cu comunele Băleni şi Cudalbi (prin programul Operaţional Regional Cofinanţat de UE).

Lucrările pe şantierul care se va deschide marţi ar trebui să se termine în 24 de luni, însă preşedintele Chebac crede că ele se vor putea termina până la sfârşitul anului, permiţând astfel gălăţenilor să nu mai meargă pe rute ocolitoare.

Chebac a apreciat acest tronson de drum, în prezent pietruit, ca fiind „vai de mama lui” şi vrea să continue în viitor reabilitarea drumului şi spre Umbrăreşti, în prezent tot drum pietruit, pentru care va fi nevoie de încă 15 milioane lei.

Pentru tronsonul Cudalbi – Băleni, CJ cofinanţează cu peste 300.000 lei, fondurile nerambursabile fiind de aproape 13 milioane lei.    

Judeţul Galaţi a terminat toţi banii alocaţi prin programul POR 2007 – 2017, a anunţat ieri Chebac. Aproape 25 de milioane de euro au intrat în proiectele de reabilitare a drumurilor judeţene 251 şi 253 precum şi a străzii Basarabiei din municipiul nostru.

Galaţiul a atras mai multe fonduri în detrimentul altor judeţe din regiunea de dezvoltare Sud-Est, câştigând practic bani pentru un drum în plus, în condiţiile în care Vrancea a depus mai puţine proiecte.

Preşedintele Chebac speră să construiască în continuare drumuri prin câştigarea de finanţări prin proiecte europene în care să intre alături de Ucraina şi Republica Moldova, în care se primesc finanţări de la 100.000 la trei milioane de euro pe proiect.

Citit 1198 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.