Şi tractorul poate fi „rablă”!

Şi tractorul poate fi „rablă”!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul PC Bogdan Ciucă (foto), purtător de cuvânt la nivel naţional al conservatorilor, a prezentat ieri câteva propuneri făcute Guvernului de alianţa PSD + PC despre care nu s-a prea vorbit, deşi sunt aspecte interesante.

A vorbit despre propunerea de a extinde Programul „Rabla” şi asupra maşinilor şi tractoarelor care se folosesc în agricultură. Scăpând de fierătaniile din bătătură, agricultorii ar putea achiziţiona mai convenabil un tractor nou, care să fie fabricat în România, revigorând astfel şi industria. De asemenea, programul ar putea fi extins şi asupra societăţilor comerciale, de stat sau particulare, nu numai asupra persoanelor fizice.

Deputatul a prezentat şi proiectul ca irigaţiile să dispună de alocare de curent electric la preţul producţiei de către hidrocentrale, adică mai ieftin.

El a reiterat şi propunerea reducerii TVA la alimentele de bază, explicând că la vreme de criză trebuie redusă fiscalitatea. Ciucă a precizat şi că state precum Germania sau Marea Britanie fac acest lucru cu mult înainte de apariţia crizei.

Scutirea de impozit a profitului reinvestit, care trebuia să intre în vigoare din luna aprilie după o amânare iniţială, nu este nici în prezent aplicată, a mai spus deputatul.

Citit 1165 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.