Viitorul PARC din Micro 18 stârneşte deja nemulţumiri (FOTO)
Foto: Foto ”Viața liberă”, Anca Melinte

Viitorul PARC din Micro 18 stârneşte deja nemulţumiri (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Nici nu au început lucrările de amenajare a parcului în locul garajelor demolate din Micro 18, că deja s-au iscat nemulţumiri în rândul posesorilor de maşini din zonă.

Aproximativ zece locatari s-au strâns vineri după-amiază lângă amenajarea de şantier pentru a semna o petiţie către Primăria Galaţi prin care cer modificarea proiectului de restructurare urbană. Motivul? Locatarii ne-au arătat revoltaţi că, prin amenajarea de şantier, zona care a început să fie deja împrejmuită cu gard va cuprinde şi terenul pe care îşi parchează ei maşinile.

„Nu avem nimic împotriva parcului, dar nu rezolvi o problemă creând o alta. Să se rezume parcul doar la locul în care au fost garajele! Mă duc jumătate de kilometru să parchez maşina?! Vrem modificarea proiectului şi păstrarea parcării”, ne-a spus Iulian Călin, un locatar din zonă. Cel mai revoltat era un gălăţean care avusese garaj în zonă, iar acum îşi vedea ameninţat şi locul de parcare.

„Proiectul de reabilitare urbană din Micro 18 prevede o parcare de aproape 2.000 de metri pătraţi. Deci nu se desfiinţează parcarea, se lărgeşte”, ne-a comunicat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi. Se pare, însă, că locurile respective de parcare vor fi la distanţă de locul în care parchează acum, şi asta îi nemulţumeşte pe gălăţenii din zonă.

Citit 5172 ori Ultima modificare Luni, 28 Martie 2016 00:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.