Interviu cu candidatul PSD pentru funcţia de primar/ Cine este omul Ionuţ Pucheanu

Interviu cu candidatul PSD pentru funcţia de primar/ Cine este omul Ionuţ Pucheanu
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

1. Candidaţi la Primăria Municipiului Galaţi, sunteţi cunoscut datorită activităţii administrative. Ce ar trebui să ştie gălăţenii despre Ionuţ Pucheanu?

Sunt născut, crescut şi format în Galaţi. Şi îmi doresc ca tot în Galaţi să îmi pot creşte şi eu, la rândul meu, copiii. Copilăria mi-am petrecut-o ca orice copil din generaţia mea, în jurul blocului, sub supravegherea strictă a părinţilor. Si acum îmi amintesc de zona parcului de la Inelul de Rocadă, unde evadam de fiecare dată când aveam ocazia.

Sunt multe lucruri care mă leagă de Galaţi, sunt ataşat de aceste locuri, de oameni, de profesorii care m-au pregătit. Şi decizia de a candida la Primărie ţine de dorinţa mea de a contribui mai mult la viitorul oraşului nostru.

Galaţiul are mult potenţial, are medici şi profesori bine pregătiţi, are forţă de muncă calificată. Mai mult ca oricând avem nevoie de o administraţie care să investească în oameni, în Galaţi. Asta lipseşte oraşului nostru.

Medicii au nevoie de condiţii mai bune în care să profeseze, iar planul meu este să înfiinţăm patru policlinici zonale şi să le dotăm la standarde înalte. Gălăţenii au nevoie de acces la cele mai bune servicii de sănătate.

Profesorii din Galaţi au nevoie de şcoli modernizate, de aparatură şi de suporturi de curs noi. Dacă investim în educaţie vom avea o generaţie tânără mai bine pregătită, iar oraşul va prospera.

Şi nu în ultimul rând, oraşul trebuie să se schimbe, astfel încât standardul de viaţă al oamenilor să crească. Cei cu care am vorbit vor mai multe investiţii, vor străzi şi drumuri mai bune, vor un oraş mai curat. Iar administraţia publică este datoare să răspundă acestor nevoi.

2. Aţi vorbit despre educaţie şi despre modernizarea şcolilor din oraş. Ce vă amintiţi din anii de şcoală?

Am fost elev al şcolii generale nr. 7, una dintre şcolile prestigioase ale Galaţiului. Am avut profesori foarte buni şi datorită lor am avut rezultate bune la şcoală. Mama mea încă păstrează premiile pe care le-am obţinut în acei ani. Nu am fost un elev problemă, dar nici un copil cuminte.

Şi astăzi mă întâlnesc cu foşti colegi de şcoală, cu unii dintre ei am rămas într-o relaţie foarte strânsă. Unii dintre colegi au plecat din Galaţi, alţii au plecat din ţară şi trăiesc astăzi în străinătate. Asta este o problemă gravă a întregii ţări, nu doar a Galaţiului. Tot mai mulţi tineri pleacă din oraşele lor sau chiar din ţară pentru a munci în străinătate, departe de casă, de familie, de prieteni. Şi îmi doresc ca, în calitate de primar, să luăm măsuri pentru ca tinerii de astăzi să fie motivaţi să rămână aici, în Galaţi. Este posibil, dacă vom crea locuri de muncă în Galaţi şi vom încuraja investitorii să vină aici, dacă vom atrage specialişti. Vreau să demarăm un proiect locativ pentru tinerii specialişti ai oraşului, astfel încât aceştia să fie motivaţi să rămână în oraş. Este un prim pas, nu este uşor, însă îmi doresc ca pe termen mediu cât mai mulţi oameni tineri să îşi dorească să trăiască în Galaţi.

3. Lucraţi de aproape 4 ani în administraţia publică. Ce face Ionuţ Pucheanu în timul liber?

Îmi place să ies în aer liber şi să petrec timpul cu familia. Îmi place foarte mult să fac sport, să joc fotbal şi tenis de câmp. De fiecare dată când am timp, ies cu prietenii la pescuit; este un mod de relaxare şi o mai veche pasiune de-a mea.

Mi-a plăcut întotdeauna să citesc şi chiar dacă timpul nu îmi permite, dedic zilnic câteva minute pentru o carte.  Ascult muzică de câte ori am ocazia, mai ales în maşină.

4. Sunteţi microbist? Ce planuri aveţi pentru sportul local dacă veţi câştiga Primăria?

Am fost şi sunt un suporter al Oţelului. Îmi amintesc că tata mă lua des cu el pe stadion la meciurile Oţelului şi eram fascinat de ceea ce se întâmpla pe stadion. Cea mai vie amintire legată de meciurile la care am asistat alături de tatăl meu în tribune este cea legată de partida dintre Oţelul şi Farul Constanţa. Oţelul a câştigat acel meci cu 4 la 0 şi s-a jucat pe stadionul Dunărea. Am şi o fotografie de atunci pe care o păstrez cu sfinţenie... ca toate amintirile pe care le am cu tatăl meu.

Păcat că Oţelul a ajuns în această situaţie, mai ales că multe nume sonore din fotbalul românesc au crescut şi s-au remarcat ca sportivi aici.

Vreau ca viitoarea administraţie locală să se implice mai mult în susţinerea sportului local. Voi susţine alocarea de fonduri din bugetul local pentru sprijinirea sportului de performanţă, atât la nivel de copii şi juniori, cât şi la nivel de seniori. Primăria trebuie să  premieze performanţa. 

Voi încuraja firmele locale să se implice în susţinerea financiară a  cluburilor sportive, iar în schimb, acestea vor primi reduceri la plata taxelor şi impozitelor locale. Sportul gălăţean se poate dezvolta dacă municipalitatea şi mediul privat vor înţelege să se implice în susţinerea performanţei.

5. Aveţi un model în viaţă? Este cineva care v-a influenţat în mod decisiv parcursul?

Cu siguranţă da… este vorba de tatăl meu. Era un om foarte muncitor şi extrem de corect. Probabil faptul că era militar de carieră făcea din el chiar şi acasă un om integru şi foarte calculat.

Îl admiram mult şi încercam uneori să copiez din gesturile şi comportamentul lui. Îmi amintesc că am vrut să fiu de ajutor o dată în casă şi să învăţ să bat cuie ca să fiu şi eu util şi priceput ca el. Doar că încercam să îmi fac ucenicia în bătutul cuielor pe mobila lăcuită a mamei. Până când au descoperit ce făceam eu reuşisem deja să „rezolv” treaba pe jumătate.  Îmi lipseşte mult tata... dar mă străduiesc să fac tot ce îmi stă în putinţă să îl fac să fie mândru de mine.

6. Cum vă petreceţi Paştele anul acesta? Ce le transmiteţi gălăţenilor?

Să ştiţi că de fiecare dată sărbătorile mari ale anului sunt momentele pe care preferăm să le peterecem alături de toţi cei dragi! Ca în fiecare an voi merge la slujba de Înviere împreună cu mama şi cu soţia mea, apoi vom lua masa în familie.

Vreau să le transmit tuturor gălăţenilor un gând bun, sărbători fericite, linişte în suflet şi speranţa într-un viitor mai bun pentru noi toţi!

(P)

 

 

Citit 6116 ori Ultima modificare Vineri, 29 Aprilie 2016 00:39