PREȚ NOU pentru o gigacalorie, de la 1 august. Cât vor PLĂTI gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat

PREȚ NOU pentru o gigacalorie, de la 1 august. Cât vor PLĂTI gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Începând de astăzi, 1 august, intră în vigoare un nou preţ pentru energia termică furnizată în sistem centralizat. Aşa cum am mai anunţat, vestea bună este că gălăţenii dependenţi de Calorgal vor plăti la fel ca şi până acum 174 de lei pe gigacalorie inclusiv TVA. Însă, pentru ca iar preţul local al energiei termice facturate populaţiei să rămână neschimbat, a fost majorată subvenţia.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre votat de consilierii locali, preţul mediu de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinată populaţiei va fi de 444,24 de lei pe gigacalorie inclusiv TVA, cu 44 de lei mai mare decât preţul stabilit la începutul anului. Subvenţia unitară pentru acoperirea diferenţelor de preţ va fi de 270,24 de lei pe gigacalorie inclusiv TVA cu 44,24 de lei mai mult decât cea stabilită în ianuarie. De asemenea, a fost votat şi preţul local pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei termice destinată agenţilor economici de 198,62 de lei pe gigacalorie exclusiv TVA.

Ar mai fi de spus că majorarea preţului mediu de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice şi a subvenţiei aferente care va fi suportată de la bugetul local nu ar trebui să ne îngrijoreze foarte tare pentru că numărul de gigacalorii consumate în perioada de vară nu este la fel de mare ca iarna.

Citit 6892 ori Ultima modificare Luni, 01 August 2016 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.