Primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a lansat o invitaţie pentru gălăţenii care, în acest moment, sunt chiriaşi ai municipalităţii şi doresc să cumpere locuinţele în care stau: să vină să depună cereri în acest sens.
"Avem de gând să vindem mare parte din apartamentele pe care Primăria le deţine în momentul de faţă. Primăria municipiului Galaţi are, cu tot cu blocurile ANL, cu case, peste 4.200 de spaţii locative, ceea ce cred că este un număr extrem de consistent pentru noi. Dincolo de faptul că trebuie să reinvestim de fiecare dată când se schimbă chiriaşul, mai acumulăm şi datorii extraordinar de mari. Există un apartament în Galaţi unde un chiriaş al Primăriei a strâns, din întreţinere şi chirie, o datorie absolut colosală: 2,4 miliarde de lei (vechi - n.r.). Sunt extrem de mulţi oameni tineri care îşi doresc un apartament şi nu pot ajunge la el pentru că noi avem şi ţinem în continuare astfel de chiriaşi”, a declarat edilul Galaţiului.