Colegul meu de şcoală, de bancă şi de viaţă
se duce-acum, spre zare, spre dincolo de zare...
se duce după neguri şi după timp şi vreme...
sub lut, sub dumitriţe, sub lege şi-ntâmplare!
Se duce să găsească o lume mai curată,
cu sufletul mai tandru, mai demnă-n cele toate...
mai naltă şi adâncă-n blândeţe şi-n smerire,
cum credem că ne-aşteaptă n-acea eternitate!
Se duce să-ntâlnească învăţătorii noştri,
părinţii şi colegii plecaţi mai înainte...
plecaţi să pregătească şi să sfinţească locul
în care-om fi-n tăcere, sub plante, sub cuvinte!
Acum, pe cea mai lungă şi ne(-)aşteptată cale,
e gata să se-ndrepte, să-şi poarte crucea până
când toţi se vor întoarce cu tot cu el, acasă,
pe limba lor şi-a noastră în veci: limba română!
