BEC aşteaptă listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor | 27 octombrie, ULTIMA ZI de depunere a candidaturilor
Foto: Foto ”Viața liberă”, Corina Dobre

BEC aşteaptă listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor | 27 octombrie, ULTIMA ZI de depunere a candidaturilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Partidele politice şi independenţii mai au la dispoziţie trei săptămâni pentru a-şi înregistra oficial dosarele de candidatură pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României.

Potrivit calendarului dedicat perioadei electorale, pe data de 27 octombrie este termenul-limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente la birourile electorale de circumscripţie, iar pe data de 7 noiembrie este termenul pentru constatarea rămânerii definitive a candidaturilor.

Reprezentanţii Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) Galaţi vor afişa în acea zi un proces-verbal prin care vor fi anunţaţi candidaţii independenţi validaţi şi cei ai partidelor, pe care gălăţenii îi vor regăsi pe buletinele de vot. Până la acest moment, nicio formaţiune politică nu şi-a anunţat listele finale oficiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Un singur independent şi-a exprimat intenţia de candidatură - consiliera Simona Daniela Vreme.

Citit 1521 ori Ultima modificare Joi, 06 Octombrie 2016 10:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.