Primarul Tecuciului vrea să construiască un SPITAL REGIONAL. Cât ar COSTA
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

Primarul Tecuciului vrea să construiască un SPITAL REGIONAL. Cât ar COSTA
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Clădirile în care funcţionează acum Spitalul Municipal „Anton Cincu” ar urma să fie transformate într-un centru medical pentru asistenţă a bătrânilor


Galăţenii ar fi trebuit să aibă deja un spital regional dacă ne aducem aminte câte promisiuni ferme au lansat, pe această temă, politicienii oraşului. Iată că, mai nou, ideea unui spital regional a fost lansată şi la Tecuci, de către noul primar al oraşului, social-democratul Cătălin Constantin Hurdubae. Edilul tecucean a anunţat, într-o conferinţă de presă, că doreşte construirea unui spital regional pe locul unei unităţi militare, iar actualul Spital „Anton Cincu” ar urma să fie transformat în centru medical pentru asistenţa bătrânilor. Cu ce bani? Desigur, cu fonduri europene extrem de consistente! Iar dacă Primăria Tecuci nu le va obţine, atunci, pentru construcţia spitalului regional, este dispusă chiar să contracteze un împrumut la Banca Europeană de Investiţii.

Planuri

„Spitalul regional Tecuci este un proiect foarte important, de mari dimensiuni. Va fi un spital cu 350 de paturi, cu dotările cerute de medicii actuali, cu aceleaşi secţii pe care le avem şi acum, la care se adaugă şi spitalul de copii, într-un corp special. Spitalul regional va fi aşezat pe o suprafaţă de aproape 12 hectare, la unitatea militară, pe partea dreaptă pe direcţia de mers Kaufland – Cimitir. Acest proiect are prevăzut în el şi un heliport. Vom muta acolo tot ce înseamnă ISU, staţii de ambulanţă. Spitalul va fi mutat din locaţia actuală în noua locaţie, urmând ca, pe un alt proiect european, să avem în locul Spitalului Cincu un centru medical pentru asistenţă a bătrânilor. Avem un parc generos acolo, clădirile vor trebui doar recompartimentate şi reamenajat spaţiului verde, fără a deranja absolut deloc testamentul care ne-a fost lăsat de către Cincu”, a explicat Cătălin Constantin Hurdubae.

Cât ar costa

Primarul Tecuciului afirmă că, pentru construirea noului spital şi pentru transformarea actualei unităţi spitaliceşti în centru pentru bătrâni sunt necesare două proiecte complementare, pentru care se doreşte finanţarea europeană. „Amenajarea unui centru pentru bătrâni va fi pe un proiect european de 5 milioane de euro. Cu spitalul regional, dacă nu vom obţine finanţare europeană, atunci vom merge până la capăt către Banca Europeană de Investiţii, cu care deja avem corespondenţă, şi sperăm să găsim finanţare undeva între 17 şi 20 de milioane de euro. Este o sumă importantă. Tecuciul are nevoie de spital! Putem oferi asistenţă medicală unui număr de 200.000 – 230.000 de locuitori din Tecuci plus zonele limitrofe. Acest spital va fi şi utilat, nu va fi doar clădirea în sine”, a explicat primarul. Deocamdată, spune edilul, există o înţelegere cu o firmă de proiectări din Bucureşti care s-a apucat să facă măsurătorile necesare unui studiu. Deocamdată nu există un contract ferm sau vreo sumă antamată de plată a documentaţiei. „Eu zic că spre sfârşitul lunii octombrie vă voi invita să participaţi la prezentarea făcută de firmele de proiectare a spitalului, pentru a vedea că proiectul este unul solid pe care ni-l dorim, în primul şi în primul rând ca şi tecuceni şi pentru toţi cei care pot beneficia de asistenţă medicală de specialitate şi la un nivel mult mai ridicat decât ceea ce avem noi la acest moment în Tecuci”, a declarat primarul.

Demolări şi construcţii

Potrivit edilului tecucean, săptămânile viitoare Primăria se va apuca să elibereze zona de la unitatea militară, şi va recupera tabla şi materialele de construcţie din demolări pentru un alt proiect social. Iar până la finele anului, actualul Spital Cincu va avea un centru de primiri urgenţe: „Este o extindere. Va fi o construcţie de 90 de metri pătraţi un proiect cu avize, cu tot ce trebuie, cu finanţare de la bugetul local, în valoare de 50.000 de euro, proiect pe care l-am găsit aruncat într-un sertar. Vom face acest centru până la finele anului pentru a absorbi cât mai mulţi bani de la Casa de Asigurări de Sănătate”. Cât despre noul spital regional, Cătălin Constantin Hurdubae susţine că are sprijinul necesar: „Avem sprijinul şi al Ministerului Sănătăţii şi al Consiliului Judeţean şi să dea Dumnezeu o extindere a acestui sprijin, pentru că atâta timp cât eşti cu sufletul curat şi vrei să faci lucruri pentru o comunitate, vom găsi sprijin peste tot”. Rămâne de văzut dacă administraţia tecuceană va reuşi ce n-au reuşit aleşii Galaţiului…

Citit 13093 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2016 11:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.