Un fluture de toamnă, rătăcit,
erou târziu în efemeritate:
alb în zigzag, printre deşertăciuni
şi printre resemnări ne/vertebrate,
un fel de-a fi năuc şi temerar,
naiv cu nota zece la purtare,
un gest al vieţii, ultim, delicat,
aşa, ca o batistă-n fluturare!...
[ce pur şi simplu-ntr-un aiurea trist
sub talpa toamnei ne/câştigătoare!]
Şi într-acelaşi strâmt jur-împrejur
parcă-i din ce în ce mai mult afară,
şi timp şi loc mai larg în efemer,
să văd cum veştejirea împresoară
tot ce-am crezut că-i numai paradis,
numai zigzaguri care (mă) încântă
fără vrun semn de dus fără întors,
fără batistă-n urmă, fluturândă!...
[şi să nu văd cum chiar aici şi-acum,
alături, veşnicia stă la pândă!]
