Atmosferă festivă la Consiliul Local Galați | Colinde la început, aplauze şi-o cupă de şampanie la final (VIDEO)
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

Atmosferă festivă la Consiliul Local Galați | Colinde la început, aplauze şi-o cupă de şampanie la final (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Încrâncenarea, orgoliile electorale, contrele şi râca politică au fost lăsate de-o parte la şedinţa de joi, 15 decembrie, a Consiliului Local. Ultima întrunire a aleşilor din 2016 a început sub semnul colindelor şi s-a terminat, vesel, cu o cupă de şampanie. Trebuie spus că, dintre candidaţii la alegerile parlamentare, doar George Stângă, proaspăt ales senator PNL şi consiliera independentă Daniela Vreme, au fost prezenţi.

Surpriza aleşilor şi a celor prezenţi la şedinţa Consiliului Local a fost un recital de colinde oferit de Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Apostol Andrei" şi de grupul Kalofonis din Galaţi, moment emoţionant, presărat cu ropote de aplauze.

La finalul şedinţei, consilierul local PSD Zanfir Ilie a ţinut să le dezvăluie aleşilor că, pentru una dintre colegele lor, nu e chiar o zi oarecare: „Astăzi, o colegă de-a noastră împlineşte o frumoasă vârstă, o vârstă atât de frumoasă că e de invidiat - 32 de ani! Daniela Simona Vreme, la mulţi ani, multe bucurii, sănătate şi fericire!”. Din nou s-au auzit aplauze iar sărbătorita a mulţumit pentru urări.

Şi, pentru că tot se apropie sărbătorile, primarul Ionuţ Pucheanu i-a invitat pe consilierii locali să ciocnească o cupă de şampanie şi să-şi ureze toate cele bune!

Citit 1684 ori Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2016 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.