Galaţiul are ministru secretar de stat la Cercetare

Galaţiul are ministru secretar de stat la Cercetare
Evaluaţi acest articol
(1062 voturi)

Preşedintele Senatului Universităţii "Dunărea de Jos", Lucian Georgescu a fost numit ministru secretar de stat în Ministerul Cercetării şi Inovării,prin decizia Decizia nr. 197/2017 a premierului Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă va păstra în continuare preşedinţia Senatului în cadrul Universităţii gălăţene,  noul ministru secretar de stat a declarat că nu ştie, deocamdată, dacă există incompatibilitate între cele două funcţii, dar va merge să întrebe la ANI pentru a se lămuri şi pentru a face lucrurile cum se cuvine.

Recunoaşte fără falsă modestie că a fost ales "pentru că e bun": "Cu siguranţă s-a ţinut cont şi de criteriile politice, dar şi de competenţă. Veţi vedea că voi face o treabă bună, voi valorifica toate tipurile de fonduri pe care le-a primit sau le poate primi Cercetarea, am experienţă în gestionarea proiectelor europene, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am fost ales aici. În plus, îmi doresc o colaborare cu celelalte ministere pe partea de cercetare, cu respectarea programului de guvernare asumat de PSD, bineînţeles", ne-a declarat Lucian Georgescu.

Profesorul Lucian Georgescu are 57 de ani şi a candidat pentru un mandat de senator pe locul 3 a listei PSD Galaţi.

Ca profesor universitar are o carieră demnă de invidiat.  Studii în ţară şi străinătate, doctorat în Franţa, profesorat în străinătate, colaborări nenumărate în Europa şi Statele Unite, zeci de proiecte ştiinţifice derulate cu sume la care şi milionarii visează, conducător de doctorat cu studenţi împrăştiaţi în toate colţurile lumii. A manageriat cu succes cele mai consistente proiecte europene derulate la Universitatea „Dunărea de Jos”, gestionând în ultimii opt ani milioane de euro.

În 1985, a absolvit Institutul Politehnic Iaşi, Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică, Departamentul de Chimie Organică. Din 1994, şi-a început cariera universitară în cadrul catedrei de „Chimia mediului”  la Universitatea „Dunărea de Jos“. În perioada 1993-1997 şi-a susţinut teza de doctorat în domeniul „Ştiinţele vieţii şi sănătăţii” la Universitatea „François Rabelais” din Tours, Franţa, teza sa fiind apreciată cu menţiunea „Très honorable avec les felicitations du jury”, cea mai mare distincţie în sistemul francez de doctorat. În 1998, şi-a susţinut şi teza de doctorat în domeniul „Chimia Alimentelor” la Universitatea „Dunărea de Jos”.

A fost decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu, a candidat pentru funcţia de rector în 2012. În acelaşi an a fost ales preşedinte al Senatului Universităţii "Dunărea de Jos", funcţie pe care o ocupă şi acum, în al doilea mandat.

Citit 12658 ori Ultima modificare Luni, 27 Februarie 2017 00:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.