Eu am ajuns la capătul dinspre nimic,
dar am crezut că voi găsi măcar neant...
când se întâmplă să mai suflu, să mai strig
numele tău, (m)-aud mirări de (di)amant
şi alte pietre nestemate până când
voi învăţa ce se petrece-ntr-un deşert
al meu, al tău, al lui ş-al ei, păgân ori sfânt,
unde-s pierduţi chiar şi cei care nu se pierd!
Eu am ajuns la capătul dinspre atât,
cât (i)-a fost scris trupului/sufletului meu...
nu-i rău, nu-i trist, nu-i imposibil, nu-i urât
şi-s (di)amante pentru orice derbedeu
egal cu mine pe înalt, pe lung, pe lat,
naiv ca mine şi (de)prins în joc fecund
prin amăgire, prin iertare, prin păcat,
unde-s găsiţi (chiar) şi cei care nu mai sunt!
