De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul
(ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale...
şi-aşteaptă desluşirea-ntr-un dor şi într-o doară,
aşa, ca (ne)păsarea slăvită-n catedrale,
aşa, ca (ne)simţirea trăită-ntâia oară,
aşa, ca o iubire care n-a vrut să plece
şi-(mi) spune că regina-i de-ajuns cu mat la rege!
De-un timp (ne)tot, sunt rege-al blestemăţiei care-şi
întâmpină regina cu-onoruri triumfale,
care-şi cultivă viaţa la rădăcina morţii,
care-şi culege moartea trăind printre chimvale
şi anunţându-şi (zilnic) zădărnicia sorţii
(ne)trebnice pe tava de unde, până unde
această piatră-(şi) cere-n miez scormoniri fecunde!
