TAXA DE HABITAT ar putea fi MAJORATĂ. Tecuciul rămâne cu gunoiu-n drum

TAXA DE HABITAT ar putea fi MAJORATĂ. Tecuciul rămâne cu gunoiu-n drum
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Deşi zilele sunt numărate până la 1 iulie, data la care rampa de gunoi de la Tecuci va fi închisă, conform dispoziţiilor legale, Primăria oraşului nu ştie încă unde va duce deşeurile şi nici cât va plăti pentru transportul şi depozitarea lor.

Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul „Viaţa liberă”, groapa de gunoi de la Tecuci trebuie închisă, pentru că este depozit de tip clasa B, neconform.

Ce face Primăria Tecuci? Pe de o parte se gândeşte cum să-i educe pe cetăţeni să depoziteze selectiv deşeurile - deşi pubele nu sunt încă de ajuns, pe de altă parte îşi face griji că va trebui să transporte gunoiul conform, iar pentru asta e nevoie de modernizarea staţiei de sortare. „Am demarat modernizarea unui selector de gunoi realizat pe fonduri europene, dar care nu a funcţionat niciodată, din cauza dimensiunilor reduse. Modernizarea se face după concepţia proprie a câtorva ingineri din Tecuci, de către firma Metkiral, şi va costa 560.000 de lei. În 60 de zile trebuie să avem toate testele făcute şi să funcţioneze la capacitate, pentru că noi va trebui să transportăm gunoiul doar conform, la gropile din jur: Brăila, Galaţi sau Buzău”, ne-a declarat primarul Cătălin Constantin Hurdubae. În plus, municipalitatea va trebui să investească bani, în următorii doi ani, şi în închiderea gropii de gunoi.

Educaţie

Potrivit edilului, selectarea deşeurilor va începe, de luna viitoare, mai întâi la case, apoi la blocuri. „Va trebui să luptăm noi cu noi! Oamenii nu conştientizează ce înseamnă amestec de sticlă cu plastic sau metal, ei consideră că e gunoi şi că dacă l-au dus la pubelă şi-au făcut datoria. S-ar putea să apară depozite de gunoi ilegale. Dacă va fi nevoie, vom renunţa la alte investiţii pentru a rezolva această problemă, altfel oraşul va ajunge o groapă de gunoi”, spune primarul.

Întrebat dacă ia în calcul majorarea taxei de habitat, care în prezent este de 48 de lei de persoană pe an, Cătălin Hurdubae a ocolit răspunsul: "Noi ne-am dori ca populaţia să nu plătească o taxă de habitat suplimentară. Momentan, până la 1 iulie, nu putem lansa nici un fel de previziune, atâta timp cât nu avem toate informaţiile: ce putem să recuperăm din acest gunoi, cât înseamnă, din punct de vedere financiar, cantităţile de material refolosibil. Ar trebui să devin şi eu pesimist, în momentul în care noi colectăm la 50 de lei pe tonă, iar toate centrele din jurul nostru iau 150 de lei pe tonă, plus transport. Sunt optimist pentru că avem o idee, dar până nu o structurăm foarte bine, nu putem să o lansăm”, a dat asigurări edilul.

Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

Citit 3540 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Aprilie 2017 14:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.