Promisiuni şi angajamente cu iz electoral

Promisiuni şi angajamente cu iz electoral
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Doar cu atât s-au ales primarii de la întâlnirea cu parlamentarii *

Din cei 13 parlamentari ai Galaţiului – fără a-i pune la socoteală pe cei doi care reprezintă minorităţile naţionale – doar trei au onorat întrunirea primarilor: deputatul PNL Victor Paul Dobre, deputatul PSD Florin Pâslaru şi senatorul PSD Gheorghe Saghian. Nimeni de la PD-L.

Din cei trei aleşi, doar doi au exprimat un punct de vedere, şi numai unul a stat în sală toată şedinţa. Însă, toţi i-au asigurat pe primari de sprijin şi susţinere.

Discurs politicianist

Scuzându-se că nu poate rămâne la şedinţă pentru că trebuie să plece la Bucureşti la prima reuniune a Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, liberalul Victor Paul Dobre a cerut primul cuvântul. Ca încălzire pentru un discurs cu accente politicianiste, Dobre a aruncat o ironie în direcţia primarului Dumitru Nicolae. După aceea, deputatul a atacat coaliţia de guvernare şi i-a asigurat pe primari de susţinerea sa:

„A fost o guvernare care a dat legea-cadru a descentralizării. Această coaliţie muribundă şi care se chinuieşte să conducă ţara nu e capabilă să ducă descentralizarea mai departe. Restructurarea administraţiei locale este un termen elegant pentru impunerea unei scheme-tip pentru fiecare primărie. Noi vom fi împotrivă”.

„Sunt şeful grupului de lucru pe administraţie al PNL şi vă asigur că voi fi împotriva oricărei măsuri de tip etatist, o întoarcere la vremurile dinaintea lui `89. Salariile vor fi îngheţate şi la anul, şi se vor face presiuni să vi se impună măsurile de restructurare. Constituţia e clară: nici Prefectura, nici Consiliul Judeţului nu subordonează consiliile locale, nici Primăria”.

„În vremuri de bejenie când nu sunt fonduri să vă sprijine, când nu sunt proiecte să vă sprijine, vă trimit cât mai multe controale. Controlul e bun şi sănătos cu condiţia să fie onest. Vă asigur că în probleme de natură legislativă am toată deschiderea necesară”, le-a spus Dobre.

Social-democratul Florin Pâslaru a sărit să-i dea replica: „Să nu politizăm discuţiile. Când eşti în opoziţie nu eşti de acord cu nimic din ceea ce face Guvernul”. Asta a fost tot ce a spus deputatul.

„Am fost şi eu primar”

Senatorul PSD Gheoghe Saghian le-a reamintit primarilor că o vreme a condus localitatea Cosmeşti şi deci le cunoaşte problemele legate de lipsa fondurilor şi salarizare.

„Am încercat în mandatul acesta să reglăm salariile dumneavoastră care sunt foarte mici comparativ cu alte categorii, mă refer la învăţământ, poliţie. Salariul este doar jumătate şi nu e corect. Criza a pus capac multor iniţiative ale noastre”, ne-a spus Saghian.

Senatorul a fost singurul care a încercat să-i liniştească pe primarii speriaţi de restructurare: „Până în prezent nu a ajuns la Parlament vreun proiect, sunt doar dezbateri în ceea ce priveşte descentralizarea. Cineva care critică coaliţia că nu este capabilă să facă descentralizare, trebuia să o facă acum trei ani. În ceea ce priveşte repartizarea corectă a fondurilor, nu există interes nici din partea Asociaţiei Comunelor, nici din partea consiliilor judeţene să vină cu o formulă acceptată de Ministerul Finanţelor de împărţire a fondurilor”.

„Restructurarea nu cred că afectează vreo comună din judeţul nostru. Sunt aproape 800 de comune în ţară cu peste 5.000 de locuitori, care au câte o sută de angajaţi la primărie. La noi nu am văzut primărie să depăşească 20-25 de angajaţi. Discuţiile privind descentralizarea vor mai continua două-trei săptămâni, apoi guvernul va înainta un punct de vedere în Parlament. Vă promit că voi face rost de materiale şi vi le voi trimite”, le-a declarat Saghian.

Sfaturi practice de la prefect: „Sunaţi-mă de câte ori aveţi nevoie!”

Prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan, a fost singurul care le-a dat câteva sfaturi practice primarilor participanţi la şedinţa Asociaţiei Comunelor. Din start, Brînzan le-a sugerat primarilor că ar fi bine să se întâlnească în această formulă mai des.

Prefectul le-a dat dreptate primarilor în privinţa necesităţii unei salarizări echitabile, exprimându-şi speranţa că legea salarizării unice o va rezolva. Mai ales că e posibil să se apeleze la un model nemţesc al legii de salarizare.

Prietenie cu secretarul şi şeful de post

„Nu sunt de acord cu prea multele drepturi pe care le au funcţionarii publici. Dacă vrei să schimbi un funcţionar public incompetent, e mare lucru. Ştim că 90 la sută dintre primari nu se împacă cu secretarii consiliilor. Sfatul meu este să încercaţi să aveţi o comunicare mai bună”, le-a spus prefectul.

Brânzan i-a sfătuit să colaboreze cu şeful de post, iar acolo unde se simt depăşiţi de situaţie în privinţa ordinii publice, să-i ceară intervenţia jandarmilor. Primarii au fost avertizaţi să nu pună în practică hotărâri fără avizul de legalitate şi să aplice Legea 215, nu să o interpreteze:

„Sunaţi-mă pentru orice hotărâre urgentă, să-i dăm avizul. Avem şi un exemplu de proastă practică: nu am să dau numele primarului, mai ales că nu a catadicsit să vină la întâlnire. A rectificat bugetul, nu a aşteptat avizul şi a cheltuit banii. Culmea, nu îl primeşte pentru că hotărârea a fost luată în condiţii ilegale. Sperăm să nu-i vină Curtea de Conturi pe cap. Să nu mai interpretăm legea 215, să o aplicăm”, le-a spus prefectul.

Brânzan le-a atras atenţia că ar putea fi filmaţi când le cer voturi beneficiarilor de venit minim garantat. În acelaşi context le-a cerut să nu folosească microbuzele şcolare decât în interesul copiilor. „Sunaţi-mă de câte ori aveţi nevoie”, a subliniat prefectul.

Dacă Chebac nu e, nimeni nu e…

Una din absenţele notabile ale întâlnirii de ieri, a primarilor, a fost preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac. Acesta a fost scuzat de prefectul Claudiu Brânzan, care a spus că preşedintele are treabă. Şi totuşi, avem şi doi vicepreşedinţi CJ…

Citit 738 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.