După ce a condus Ministerul Finanţelor, timp de şase luni, în Guvernul Grindeanu, Viorel Ştefan a revenit în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.
Social-democratul gălăţean a organizat, vineri, o conferinţă de presă, în care a declarat, potrivit jurnaliştilor din presa naţională, că pleacă cu sentimentul datoriei împlinite, iar ministerul pe care l-a condus are poate cea mai bună echipă de specialişti, relatează News.ro.
„Astăzi pot să vă spun cu certitudine că echipa care rămâne aici, în frunte cu Ionuţ Mişa (noul ministru de Finanţe), va continua ceea ce am început împreună. Cred în capacitatea şi profesionalismul lui Mişa. Este format, educat în sistemul Ministerului de Finanţe, iar ceea ce o să vedeţi în perioada următoare nu va fi decât confirmarea spuselor mele. Proiectul merge mai departe şi lucrurile vor avea evoluţii bune”, a declarat Viorel Ştefan.
El a precizat că experienţa de şase luni i-a arătat că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) dispune de specialişti. „Are oameni cu experienţă, oameni care au scris istoria acestui minister în ultimii 20 de ani şi, deopotrivă, are o echipă de oameni tineri, formaţi la nivel european, oameni care vor construi viitorul acestui minister”, a afirmat fostul ministru.
Viorel Ştefan a conchis: „Plec cu sentimentul datoriei împlinite şi cu încredere că cei care rămân aici vor continua proiectul de maniera în care eu voi fi mândru de realizările lor. Nu voi fi departe de ei, voi fi la câteva sute de metri, de unde vom continua colaborarea. Va fi o colaborare bună, mai bună decât a fost până acum, între comisia de specialitate a Parlamentului şi Ministerul Finanţelor Publice".
Social-democratul se află la al şaselea mandat consecutiv de parlamentar. În legislaturile 1996-2000, 2000-2004 şi 2004-2008 a fost senator, iar din anul 2008 este deputat.
Surse din PSD Galaţi susţin că lui Viorel Ştefan i s-a propus să continue la Ministerul Finanţelor şi în Cabinetul Tudose, însă a refuzat.