De câteva luni, dispută privind TRASPORTUL PUBLIC LOCAL gălățean | PSD şi ALDE se bat pentru şefia TRANSURB

De câteva luni, dispută privind TRASPORTUL PUBLIC LOCAL gălățean | PSD şi ALDE se bat pentru şefia TRANSURB
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

PSD şi ALDE nu au ajuns nici acum la un numitor comun privind şefia societăţii care operează transportul public local de persoane, una dintre cele mai râvnite sinecuri politice, deşi poartă negocieri intense de luni bune pentru postul de director general al Transurb.

Fotoliul ocupat, în prezent, de Genica Totolici încinge spiritele în alianţa PSD-ALDE, întrucât fiecare din cele două partide revendică postul de director general al Transurb şi nu pare să îşi dorească să renunţe la planurile de a conduce una dintre cele mai importante societăţi din subordinea Consiliului Local. În timp ce unii dintre membrii PSD acuză, pe la colţuri, ALDE că are pretenţii mult prea mari pentru performanţele electorale înregistrate şi spun că există chiar posibilitatea ca partidul condus de Cristian Dima să fie „aruncat” în opoziţie în plan local, unii dintre membrii ALDE sunt foc şi pară pe PSD-işti şi-i acuză pe social-democraţi că sunt lipsiţi de fair-play şi că au apucături totalitariste, în condiţiile în care nu vor să cedeze postul de director general, care ar trebui să revină ALDE.

PSD l-a propus pe Otrocol, ALDE - pe Găvan

Dacă, în urmă cu doar câteva luni, circulau informaţii conform cărora ALDE ar fi fost dispus să renunţe la Transurb în favoarea PSD, scenariul s-a schimbat. Mai mult, fiecare dintre cele două partide a avansat câte un nume pentru un înlocuitor al Genicăi Totolici.

Dacă, la un moment dat, PSD a anunţat în coaliţie că îl susţine pe fostul prefect Dorin Otrocol, ALDE a ales să meargă pe mâna consilierului local Eugen Găvan, considerat, în trecut, unul dintre apropiaţii deputatului Eugen Durbacă, care a ales să treacă în tabăra lui Cristian Dima, odată cu excluderea lui Durbacă din partid. Luna trecută, Dorin Otrocol a fost numit reprezentantul Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la Transurb, însă, la nici o lună de la numire, Otrocol a renunţat la această calitate.

PMP, în cărţi pentru un post de adjunct

Faptul că PSD ar putea să încerce să tragă pe linie moartă, în plan local, ALDE este un scenariu generat şi de faptul că, potrivit unor surse, social-democraţii ar fi avansat o ofertă PMP pentru postul de director adjunct al Transurb. Asta după ce PMP-iştii au obţinut o serie de locuri în consiliile de administraţie, ba chiar şi funcţia de director al RAR Galaţi. În cărţi, pentru funcţia de director adjunct ar fi consilierul judeţean Romulus Iaru, recunoscut drept eminenţa cenuşie a PMP Galaţi.

În ce măsură aceste scenarii vor deveni realitate, rămâne de văzut. La fel de important este faptul că în negocierile pentru postul de director general al Transurb, Cristian Dima, preşedintele ALDE Galaţi, ar putea avea o „armă” pentru a pune presiune, respectiv protocolul încheiat la nivel naţional între PSD şi ALDE, prin coaliţia de guvernământ. Asta dacă liderii naţionali ai partidului se vor implica în împărţirea caşcavalului la nivel local.

Mandatul Genicăi Totolici la conducerea Transurb se va încheia în luna decembrie a acestui an, după cum ne-a declarat chiar aceasta.

Citit 6523 ori Ultima modificare Duminică, 03 Septembrie 2017 13:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.