Odiseea scrisorilor semnate de Mircea Toader continuă

Odiseea scrisorilor semnate de Mircea Toader continuă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, cere implicarea autorităţilor în această poveste * Mircea Toader este mândru de demersul său şi spune că îl va continua *

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Eugen Chebac (foto 1), a făcut, vineri, apel la toate instituţiile publice abilitate să ia atitudine în cazul scrisorilor semnate de deputatul PD-L Mircea Toader şi adresate beneficiarilor programului european PEAD, derulat în acest an în România, conform HG 600/2009.

Reamintim că în judeţul Galaţi, beneficiarii acestui program au primit scrisori cu antetul Guvernului României „Cabinetul primului ministru”, al Uniunii Europene şi semnate de liderul grupului parlamentar PDL Mircea Toader, alături de care apare sigla PD-L şi sloganul „Alături de tine”.

Preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, este de părere că în acest caz ar trebui să se sesizeze Autoritatea Electorală Permanentă, Parchetul şi, în ultimă instanţă, chiar cetăţenii judeţului Galaţi.

Eugen Chebac a caracterizat demersul deputatului gălăţean ca fiind un lucru „regretabil”, fiind de părere că un astfel de politician care foloseşte sărăcia oamenilor în scop electoral „nu îşi merită locul în clasa politică şi societatea românească”.

Cum scrisorile respective cuprind numele şi date despre membrii familiilor beneficiarilor, Eugen Chebac crede că informaţiile au fost procurate de la directorul APIA Galaţi, Octavian Buţurcă (fost candidat PD-L la alegerile parlamentare din toamna anului trecut), însă preşedintele CJ Galaţi nu a răspuns atunci când a fost întrebat dacă există dovezi clare care ar indica acest lucru.

„Şi la CJ am avut aceste liste nominale şi mi-ar fi fost şi mai uşor să fac astfel de scrisori, dar nu aş face niciodată aşa ceva”, a spus Eugen Chebac.  

Chebac le-a transmis cetăţenilor prin intermediul mass-media că alimentele pe care le vor primi sunt parte a unui program exclusiv european şi că pungile cu făină şi zahăr vor purta pe ele însemne specifice ale UE, „orice alte alimente similare fiind mită electorală”.

Prin programul PEAD, în acest an, la nivelul judeţului Galaţi vor primi câte 15 kg de făină şi 4 de zahăr 82.658 de persoane, adică aproximativ 14%  din populaţia judeţului.

În total, se vor primi la nivelul judeţului 1.273 de tone de făină şi 359 de tone de zahăr, care vor fi distribuite, în judeţ, de către CJ Galaţi, conform HG 600/2009.

Pentru a suporta plata transportului şi depozitării alimentelor în depozite, CJ Galaţi a deblocat din fondul de rezervă suma de 300.000 de lei, deoarece APIA decontează cheltuielile însă într-o măsură prea mică.

Mircea Toader explică

În replică la toate declaraţiile de până acum, deputatul PD-L de Galaţi Mircea Toader (foto 2) a spus vineri că ideea distribuirii în judeţ a scrisorilor către beneficiarii HG 600/2009 i-a aparţinut personal şi că, probabil, după dânsul s-a inspirat şi ministrul Tineretului, doamna Sorina Plăcintă.

Totodată, Mircea Toader a explicat şi motivul pentru care a împrăştiat scrisorile în judeţ: pentru ca oamenii, în special cei din mediul rural, să înţeleagă că „alimentele nu vin de la un primar, de la Consiliul Judeţean, ci de la Uniunea Europeană”.

În context, Toader a povestit situaţia de anul trecut: „Îmi pare rău că Dobre sau PSD nu ştiu, dar anul trecut alimentele au stat bine-merci în depozite şi au fost date cu câteva zile înainte de parlamentare, iar de multe ori au fost chiar condiţionări - vedeţi cum votaţi”.

„Mi se pare corect ca oamenii să ştie din timp ce drepturi au. Să se creeze un curent, să se ştie că nu primarul dă aceste ajutoare, nici CJ, ci le dă UE, în condiţii stabilite de Guvern. Nu scrie că PD-L dă ajutoare”, a spus Mircea Toader.

Faţă de explicaţiile pe care „Viaţa liberă” vi le-a prezentat ieri, Mircea Toader a făcut referire şi la acţiunea Guvernului Tăriceanu, din 2008: „Mă mir că domnul Dobre face caz şi uită că sub semnătura lui Tăriceanu s-au cheltuit un milion şi ceva de euro ca să anunţe, prin scrisori, că PNL a dat pensii”.

În plus, Toader a promis că va modifica Legea 416 „astfel încât banii să fie distribuiţi prin Direcţiile de Muncă. Asta, pentru că toată lumea ştie la ţară că banii sunt daţi de primar, şi ajutorul financiar devine astfel un instrument de influenţă a susţinerii primarului şi culorii politice a acestuia. Au fost situaţii când banii s-au dat şi cu două zile înainte de alegeri”.

Ulterior şi preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru Consiliere Galaţi, Vasile Panţuş, s-a declarat alături de iniţiativa deputatului Mircea Toader.

Citit 1117 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.