Proiect-pilot, la Galaţi | GUNOIUL colectat selectiv, preluat de la scara blocului

Proiect-pilot, la Galaţi | GUNOIUL colectat selectiv, preluat de la scara blocului
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

În viitorul apropiat, deşeurile reciclabile (din hârtie, plastic, metal şi nu numai) ar putea fi preluate de către Ecosal chiar de la uşile gălăţenilor. Serviciul public de salubritate va testa, în următoarele două luni, eficienţa unei asemenea măsuri, printr-un proiect-pilot pe care îl va desfăşura la nivelul a 33 de scări de bloc din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 758, din cartierul I.C. Frimu, care are în componenţă nu mai puţin de 743 de apartamente.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, Ecosal le va distribui, gratuit, celor peste 700 de familii, prin intermediul asociaţiei, saci menajeri pentru colectarea deşeurilor reciclabile (hârtie, plastic, PET, doze de aluminiu, cutii de tablă etc.) necontaminate (fără resturi alimentare sau lichide). "În zilele de luni şi joi ale fiecărei săptămâni, locatarii vor poziţiona lângă uşa de la intrare sacii menajeri conţinând fracţia uscată, urmând ca personalul asociaţiei să îi ridice în intervalul orar 8,00 - 10,00 şi să îi predea Ecosal", a anunţat Biroul de Presă al Primăriei.

Conducerea Ecosal atenţionează însă că deşeurile amestecate nu vor fi ridicate şi, la fel de important, trebuie ştiut că gunoiul menajer va fi, în continuare, depozitat la punctul de colectare existent!

"În funcţie de rezultate şi cu informaţiile strânse pe durata proiectului-pilot (două luni), se va extinde în viitorul apropiat sistemul de colectare la sursă la toate scările de bloc de pe raza municipiului Galaţi", a transmis Biroul de Presă al Primăriei.

Ecosal a anunţat că speră ca un astfel de proiect să genereze "creşterea gradului de colectare selectivă direct de la sursă şi implicit creşterea veniturilor serviciului, precum şi diminuarea sau chiar eliminarea contribuţiei la Fondul de Mediu datorată de Primărie pentru neatingerea cotelor privind colectarea selectivă". Totodată, conform autorităţilor, proiectul ar conduce la o cantitate mai mică a deşeurilor menajere depusă în containere, ceea ce ar însemna "o frecvenţă mai mică a ridicării containerelor, cu rezultante în scăderea consumurilor pentru maşinile Ecosal şi cantităţi mai mici ce vor fi depuse în Depozitul Ecologic, respectiv creşterea duratei de exploatare a celulei 1 - Tirighina". Mai mult, o astfel de metodă de colectare selectivă ar descuraja şi "persoanele care sustrag deşeurile reciclabile şi în acest scop distrug igluurile şi containerele".

Ecosal îi invită pe gălăţenii care au propuneri de îmbunătăţire a sistemului de colectare selectivă să trimită sugestiile la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 7912 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2017 02:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.