Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

Senatorul PNL Paul Ichim, fără conturi grase, doar cu datorii

Miercuri, 21 Noiembrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul PNL Paul Ichim, candidatul USL pentru Colegiul 3 Senat şi vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din cadrul Parlamentului, pare că nu s-a strofocat să-şi strângă conturi grase prin bănci şi nici cine ştie ce iubitor de bijuterii nu este. El deţine la sfârşit de mandat trei terenuri extravilane şi trei apartamente, împreună cu Silvia Ichim, iar singura lui legătură cu băncile este o datorie de 170.000 de lei cu scadenţa în 2022. S ...

Comuna care bate municipiul: Corod - polul vârstnicilor supravegheaţi

Miercuri, 21 Noiembrie 2012 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Corodul are cu 420 mai multe persoane vârstnice care necesită supravegherea decât municipiul Galaţi Localitatea Corod bate cu sutele municipiul Galaţi la numărul de persoane singure şi a celor vârstnice care trebuie supravegheate. Potrivit unei situaţii prezentate de Instituţia Prefectului, în municipiul Galaţi există 774 de persoane, cu vârsta mai mare de 65 de ani, supravegheate permanent sau periodic, iar în localitatea Corod există 1.194 astfel de persoane. „Da, în Corod ...

Cu bunul simţ aruncat pe stâlpi

Luni, 19 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bilă albă pentru promptitudinea Primăriei de a vira subvenţia restantă către Apaterm, astfel încât banii să ajungă la Electrocentrale, respectiv Romgaz. De vineri, gălăţenii ar fi trebuit să rămână fără căldură dacă Electrocentrale nu–şi plătea din datoriile către Romgaz. Banii daţi de Primărie către Apaterm au salvat populaţia de frig. Soluţia este artificială, dar măcar caloriferele au rămas, deocamdată, calde. Bila neagră merge fără niciun dubiu la parti ...

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, strânge bani pentru zile negre

Luni, 19 Noiembrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul pensionar PDL, Mircea Toader, candidat pentru Colegiul 2, a fost harnic în mandatul 2008-2012. Şi-a mărit numărul conturilor în bancă, la fel şi numărul terenurilor, acţionar la Transeuropa încă mai este, în străinătate a plecat şi, evident, a fost prezent şi în Parlament. Dar să o luăm pe rând. Puţin mai tinerel, acum patru ani, Mircea Toader era mai darnic. Acesta a donat prietenilor şi rudelor sale o sumă de 30.000 euro. Cum a simţit că timpul trece şi treb ...

Au făcut cerere, dar Primăria nu a răspuns: Un cartier în întuneric

Luni, 19 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Strada din faţa blocurilor A1, N şi H, din Ţiglina 4, nu a avut niciodată un stâlp de electricitate. De când se ştiu locatarii din zonă, de 45 de ani, nu au avut lumină. Au fost furaţi, au fost atacaţi, fără ca nimeni să vadă. Margareta Moise, locatară a blocului A1, a atras atenţia asupra faptului că mai multe persoane au fost agresate pe timpul nopţii trecând pe acolo pentru a li se fura banii sau orice bunuri ar fi avut la ele. Toţi cetăţenii care se aventurează pe str ...

"Viaţa liberă", în Ţiglina IV: Cartierul cu maidane

Luni, 19 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Fără asfalt, străzile seamănă cu unele din cătunele îndepărtate * Gunoi în loc de flori şi pavaje * Cartierul este dominat de zgomotul TIR-urilor care trec pe Centură * GDF Suez strică, fără să repare Cred că Ţiglina IV încearcă să bată recordul celor mai multe străzi neasfaltate din oraş. Unde mai pui că în acelaşi cartier este şi strada care poartă numele primei femei inginer din lume, Leonida Zamfirecu, care arată nici mai mult, nici mai puţin ca o uliţă. Ca ...

Cavalerul lui Iliescu: Saghian nu vrea avuţie

Duminică, 18 Noiembrie 2012 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul PSD, Gheorghe Saghian, candidat pentru Colegiul 2 Senat, s-a făcut cunoscut în Parlament, în 2011, pentru boicotarea discursului preşedintelui Asociaţiei de Revoluţionari 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş. Se pare că atunci Ion Iliescu a fost acuzat de nişte chestii, care în context nu-i aduceau o aură prea luminoasă, iar social democraţii, printre care şi Saghian, au sărit ca arşi. Acest cavaler în armură agricolă al lui Ion Iliescu declara atunci: "Ne-a deranjat fapt ...

"Bifat" la toate proiectele de hotărâre: Bacalbaşa, supărat de abţinerile consilierilor

Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa, s-a supărat ieri, în şedinţa extraordinară, pe consilieri, pentru că se abţin de la a aproba unele proiecte de hotărâre. Câţiva consilieri judeţeni au încercat, ieri, să facă pe Gică Contra cu proiectele de hotărâre, printre care şi alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă pentru construirea unui grup sanitar în incinta Grădiniţei nr.1 Rediu şi repartizarea sumei de 7.763 mii de lei pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul ...

Lucreţia Roşca vrea a doua şansă pentru a munci în Italia

Vineri, 16 Noiembrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Candidatul USL pentru Colegiul 7 de deputaţi şi vicepreşedintele PSD Galaţi, Lucreţia Roşca, s-a făcut remarcat în mandatul 2008-2012 mai mult cu furnizarea serviciilor medicale decât cu prezenţa în Parlament. Roşca a încheiat în 2010 un contract cu Casa Naţională de Sănătate pe o sumă de 340.000 de lei. Chiar dacă în 2011 contractul a scăzut la valoarea de 270.000 de lei, în 2012 a revenit oarecum pe poziţii cu un contract de 300.000 de lei. Potrivit declaraţiei de aver ...

„Aproape de oameni, împreună cu ei”: Pintea vrea să scape de datorii

Joi, 15 Noiembrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gureşul formaţiunii PSD, deputatul Florin Pâslaru, a recunoscut în sfârşit că a colaborat cu Securitatea. Pe lângă ciripelile comuniste, Pâslaru se laudă şi cu incompatibilitatea sesizată de ANI, dar asta nu îl convinge să nu mai candideze. Ba dimpotrivă, pare că asta îl face mai interesat de postul de deputat. Unde mai pui că el are printre sloganurile din campania electorală actuală şi „aproape de oameni, împreună cu ei”. Probabil asta spunea şi când turna pe vreu ...
Pagina 178 din 191