Anca Melinte

Anca Melinte

Pregătiri de Ziua României | A fost arborat drapelul la Inelul de Rocadă

Marți, 29 Noiembrie 2016 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Un imens drapel a fost arborat în mijlocul scuarului de la Inelul de Rocadă, în cinstea zilei de 1 Decembrie. După cum am aflat de la Biroul de presă al Primăriei, tricolorul are nu mai puţin de patru metri pe doi metri şi jumătate şi domină întreaga zonă.Reamintim că, în mandatul fostei administraţii, atunci când a fost desfiinţată construcţia de fier ruginit care trona în mijlocul insulei de verdeaţă, autorităţile promiteau că, în loc, vor amplasate acolo drapelul Ro ...

Cine să gătească momiţe? Un bărbat căruia îi lipseşte…

Miercuri, 30 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Supă de ouţe. Cu mănuşi roz bombon în mâini, Liviu Vârciu se dezlănţuise în bucătăria „Chefi la cuţite”. Era fericit! Pentru prima dată gătea într-o bucătărie în care nu trebuia să şi doarmă, după cum se plângea că se întâmplă în garsoniera în care locuieşte. În timp ce măcelărea ceapa, a mărturisit că a gătit cândva pentru o femeie o cină romantică, servită cu lumânări parfumate şi trandafiri, dar respectiva n-a apreciat gestul! Dar nu ne mai sp ...

Decizia autorităţilor | De ce a fost mutată scena de Zilele Galaţiului

Marți, 29 Noiembrie 2016 16:39 | Publicat în EVENIMENT
După ce abia fusese (parţial) montată în faţa părculeţului de la Elice, scena pe care vor concerta artiştii de Zilele Galaţiului a fost, ieri după-amiază, mutată! Nu, nu vă îngrijoraţi, nu a fost transportată în alt loc decât pe Faleză, ci doar a "avansat" cu şase metri faţă de locul în care fusese iniţial amplasată. Autorităţile au fost nevoite să aştepte ora stabilită pentru închiderea traficului pe Faleză pentru a muta scena. Motivele acestei măsuri nu sunt le ...

ZILELE GALAȚIULUI, în linie dreaptă | Se montează scena pe Faleză

Luni, 28 Noiembrie 2016 18:30 | Publicat în EVENIMENT
Pregătirile pentru manifestările de Zilele Galaţiului 2016 au intrat deja în linie dreaptă. Ieri după-amiază, se monta scena pe care vor concerta artiştii începând de miercuri, 30 noiembrie, şi până duminică, 4 decembrie. Scena este amplasată în vecinătatea parcului de la Elice, dar cu faţa către Biserica "Precista". Nu ne rămâne decât să sperăm că zgomotul şi vibraţiile nu vor afecta şi mai mult Falezogaura, acoperită, momentan, cu asfalt. IATĂ PROGRAMUL complet ...

Cu cine se joacă fostul soţ al Zânei de-a „doctorul”

Marți, 29 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Turcul a lăsat-o pe Zână pentru „bomba” lui Leo? La ceas târziu de noapte, o jună reporter şedea de planton în faţa clinicii fostului soţ al Andreei Marin, Tuncay, aşteptând ca turcul să iasă şi să-i explice relaţia cu Renata, fosta iubită a lui Leo. Renată care, potrivit surselor jurnalistei, ar fi intrat „cu multe ore în urmă” în imobilul unde medicul turc şi locuieşte, şi culmea! n-a mai ieşit de-acolo. Între noi fie vorba, presa tabloidă l-a căutat de am ...

Două TRASEE de transport public local, MODIFICATE

Marți, 29 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La solicitarea gălăţenilor şi prin votul aleşilor locali, două trasee de autobuz au fost modificate. Potrivit Primăriei municipiului Galaţi, schimbările vor intra în vigoare de joi, 1 decembrie. Astfel, la cererea gălăţenilor, capătul Traseului 25 va fi prelungit cu încă o staţie, aproximativ 400 de metri, iar punctul final nu va mai fi Tastrom 2 (şoseaua Smârdan), ci Fileşti - Pista Betoane, celălalt capăt de linie rămânând Micro 40. În urma petiţiilor primite, ale ...

RESTRUCTURAREA urbană a cartierului gălățean Ţiglina II, în dezbatere publică

Marți, 29 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În funcţie de resursele publice disponibile, garajele vor fi desfiinţate, urmând ca terenurile să fie ocupate de parcări destinate zonelor rezidenţiale sau să fie transformate conform necesităţilor oraşului Planul de restructurare urbană a cartierului Ţiglina II, care urmează să fie aprobat de către Consiliul local, se află în dezbatere publică până pe 9 decembrie. Documentele pot fi consultate atât pe portalul Primăriei, www.primariagalati.ro, cât şi la sediul Centru ...

Sărbătoare pe mesele celor săraci | Meniu special la Cantina de Ajutor Social

Luni, 28 Noiembrie 2016 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru toţi gălăţenii dornici de distracţie, petrecerea de Serbările Oraşului va fi pe Faleză, la concerte. Cei mai necăjiţi dintre semenii noştri vor avea parte de un pic de bucurie şi pe mese, pentru că meniul rece, pregătit de autorităţi, este unul de sărbătoare.Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria municipiului Galaţi, cei 650 de beneficiari ai Cantinei de Ajutor Social vor avea parte de un meniu special în perioada 30 noiembrie - 5 decembrie, de Zilele Gal ...

Gardul Cimitirului "Eternitatea" intră în reparaţie

Luni, 28 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Regional
Investiţia totală este estimată la 2,5 milioane de lei, iar executarea lucrărilor va dura zece luni "Facem un gard monumental - de 300 de euro metrul liniar - ca să nu ne iasă morţii sau ca să nu-i lăsăm să intre? Cele mai năpăstuite familii sunt cele care pierd pe cineva drag. Şi noi ne trezim că nu avem unde să le înhumăm morţii, şi le cerem un milion de documente pentru asta", a remarcat, pe bună dreptate, unul dintre consilierii locali, la recenta şedinţă ordinară. ...

Aleşii locali au dat la pace | Teren pentru o staţie de tratare mecano-biologică a gunoiului

Luni, 28 Noiembrie 2016 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Galaţiul riscă să piardă o finanţare europeană de 65 milioane de euro”, scriam în urmă cu o lună, când aleşii locali s-au arătat rezervaţi faţă de proiectul de hotărâre privind transferul unui teren, în vederea construirii unei staţii de tratare mecano-biologică cu recuperare de energie. Proiectul supus aprobării aleşilor prevedea trecerea terenului de 95.000 de metri pătraţi din domeniul public al municipiului Galaţi şi administrarea Consiliului Local Galaţi în ...
Pagina 937 din 1727