Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Unde puteţi face GRĂTAR de 1 Mai fără a lua amendă
Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Gălăţenii au la dispoziţie, şi în acest an, doar cinci zone special amenajate pentru activităţi de picnic. Este vorba de lacul Vânători, de amenajarea şi baza de pescuit Zătun, de pădurea Gârboavele, de plaja Brateş şi de zona "La Salcâmi". În aceste zone sunt amenajate locuri speciale pentru aprinderea focului, pichete pentru stingerea eventualelor incendii, containere pentru deşeuri, precum şi toalete ecologice.
"Menţionez că plaja Dunărea, aflată în administrarea SC ...
Scrisoare deschisă către doamna Stai (prolegomene)
Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Când e acasă, doamna Stai stă la ultimul etaj, adică tocmai la limita dintre unde (se) sfârşeşte Omul şi unde începe Vulturul (lui) Nichita, care zboară cu spatele-n jos şi zgârie nourii cu ghearele, exact cum scrie Poetul cu „Noduri şi Semne” într-un final al Inefabilului, ca să zic aşa, deocamdată! Când nu-i acasă, doamna Stai merge cu o eleganţă năucitoare, nu insistă cu ochii după nici un Tigoare, nu ţipă la telefon, poartă rochie mov şi lungă până la capă ...
Motanul galben, doamne...!... (mi-au! şi miau!)
Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Motanul galben, doamne... ce motan, ce miau mi-au sfărâmat nişte huidume proclete, cu viteză şi motor... nişte trimişi de lucifer, anume, să desfăşoare iadul pe pământ, să ia o viaţă şi să dea o moarte...!... Eu parcă vreau să-ntreb: de ce-ai lăsat această creatură fără carte, această căpetenie cu vârf şi îndesat în leafa ta, stăpâne, să demonstreze cum că-n tot ce-ai zis şi-ai scris hotărâtoare sunt păgâne şi cum că-n tot ce văd şi ce aud se calcă ...
* Preşedintele Iohannis s-a operat... De fapt, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la umărul drept. Ieri dimineaţă s-a petrecut evenimentul care ţine capul de afiş al zilei de 27 aprilie 2016. Un preşedinte nejucător nu se operează, ci este operat.
* Avem, carevasăzică, un umăr sănătos pe care să plângem, în caz că suntem loviţi de nefericire. Trebuie, totuşi, să depăşească şi el perioada de convalescenţă. Până atunci, vărsăm lacrimile pe ce s-o găsi în ...
* Iar îl cheamă fetele astea pe Cristi. Tocmai când credea fostul şef de la Dinamo că poate să stea şi el mai liniştit, că a scăpat de certurile dintre Alina Vidican, nevastă-sa, care vrea să divorţeze dar nu prea vrea, şi Valentina Pelinel, mama celui de-al şaptelea copil al său, războiul reîncepe. Motivul? Păi, e simplu, paparazzii căţăraţi prin copaci şi ascunşi pe sub maşini au văzut-o pe Pelinel intrând în casa în care locuiau, până nu demult, Alina şi Borce ...
SALARIUL nu este cel mai important. Ce aşteptări au tinerii de la locul de muncă
Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Tinerii născuţi în perioada 1980 - 2000 au aşteptări multiple atunci când vine vorba despre alegerea unui loc de muncă. Pentru ei, ideea de echilibru între job şi viaţa personală este mult mai importantă decât salariul.
Conform unui studiu realizat de compania Smartree, nu salariul este cel care primează în alegerea unui job pentru un tânăr din generaţia „millennials”. Potrivit studiului, generaţia Y (tinerii) se diferenţiază de generaţia X (părinţii lor) prin divers ...
Aveţi grijă ce cumpăraţi! ALIMENTE EXPIRATE de un an, comercializate în judeţ
Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de nereguli la produsele alimentare specifice sărbătorilor pascale au fost depistate de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, la 23 de unităţi comerciale de pe raza judeţului. Comisarii au verificat calitatea produselor comercializate (carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe baza de cacao şi grăsimi vegetale, produse de patiserie, vin), informarea consumatorilor, condiţiil ...
BAIA PUBLICĂ îşi deschide uşile pentru gălăţeni. Aleşii locali au luat o pauză de la răfuielile politice
Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Organigrama, care prevede angajarea a 14 persoane, a fost aprobată în unanimitate de către consilierii prezenţi la şedinţa extraordinară de ieri * 350.000 de lei au fost alocaţi pentru funcţionarea Băii, până la finele anului
Mai este doar o chestiune de zile până când gălăţenii vor putea să se relaxeze la saună, masaj şi nu numai, la Baia Publică, din incinta celei Comunale, care, după cum v-am mai informat, arată impecabil. După numeroase răfuieli politice, din cau ...
Îmbolnăvirile din spitale. Episodul "dezinfectantul"
Miercuri, 27 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Problema îmbolnăvirilor din spitalele româneşti revine în actualitate, nu atât ca urmare a anunţului oficial al lansării unui program naţional de control al infecţiilor nosocomiale, cât mai ales datorită unei anchete jurnalistice făcute de Cătălin Tolontan şi publicată zilele trecute. Textul la care fac referire scoate la iveală o serie de aspecte sensibile, ignorate de Ministerul Sănătăţii, deşi de acestea depind vieţile a mii de pacienţi internaţi în spitale.
Concre ...
UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE
Marți, 26 Aprilie 2016 23:30 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri, 27 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Calea Smârdan şi pe bulevardul George Coşbuc. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu şi Umbrăreşti, iar pe DN 26, la Tuluceşti şi Măstăcani. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată la Munteni, iar pe DJ 251, la Smârdan şi Slobozia Conachi. ...