Îmbolnăvirile din spitale. Episodul "dezinfectantul"

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Problema îmbolnăvirilor din spitalele româneşti revine în actualitate, nu atât ca urmare a anunţului oficial al lansării unui program naţional de control al infecţiilor nosocomiale, cât mai ales datorită unei anchete jurnalistice făcute de Cătălin Tolontan şi publicată zilele trecute. Textul la care fac referire scoate la iveală o serie de aspecte sensibile, ignorate de Ministerul Sănătăţii, deşi de acestea depind vieţile a mii de pacienţi internaţi în spitale.

Concret, ancheta arată faptul că majoritatea covârşitoare a substanţelor dezinfectante care ajung în spitalele româneşti nu conţin doza de substanţă activă indicată pe etichetă, fapt trecut cu vederea de către instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii. Autorităţile nu doar că nu verifică periodic dacă producătorii respectă reţeta, dar astfel de controale nu au loc nici măcar atunci când sunt date autorizaţiile de punere pe piaţă. În acest joc al păstrării aparenţelor este implicat chiar cel mai mare producător de produse antiseptice din România. Firma livrează dezinfectanţi în peste 300 de spitale din 40 de judeţe din România, inclusiv în Galaţi. Dimensiunea problemei este una generalizată, având în vedere că, în ultimii nouă ani, compania respectivă a câştigat 796 de contracte de achiziţie publică cu spitale, unităţi militare, penitenciare şi alte instituţii.

De ce este relevantă pentru noi această informaţie? Din simplul motiv că respectivele soluţii diluate sunt folosite pentru dezinfectarea a peste 2.000 de săli de operaţie, unele dintre ele din Galaţi. Mai mult, cu aceleaşi produse sunt dezinfectate saloanele, toaletele şi instrumentarul medical. Pentru a da un exemplu la obiect, substanţele respective ar trebui să lupte exact cu tipul de bacterii ucigaşe care au fost găsite în corpurile morţilor de la „Colectiv”.

În lumina noilor dezvăluiri, reiese că autorităţile se complac, prin lipsă de măsuri, într-un sistem criminal de menţinere a tăcerii. Pe de o parte, majoritatea spitalelor au fost dezinfectate ani de zile cu antiseptice mult diluate, fapt ce a permis supravieţuirea unor bacterii ucigaşe. Situaţia este periculoasă nu doar pentru bolnavii internaţi, ci şi pentru personalul medical din respectivele unităţi sanitare. În acelaşi timp, managerii de spitale şi şefii de secţii mai sunt încă tentaţi să ascundă sub preş adevărata dimensiune a infecţiilor intraspitaliceşti, tocmai pentru a nu fi traşi la răspundere, dacă datele reale ies din matcă şi intră în contradicţie cu linia oficială dictată de la Bucureşti. Da, vorbim despre un sistem cretinoid şi ipocrit, care are încă rădăcini bine înfipte în vechile practici ale fostului regim. Pentru a sesiza absurdul situaţiei, este de ajuns să spunem că media de îmbolnăviri în spital în Uniunea Europeană şi în Statele Unite ale Americii este de cinci la sută din totalul pacienţilor internaţi. În condiţiile în care ştim cum arată spitalele din România faţă de cele din Occident, în ceea ce priveşte condiţiile de igienă, raportările de la noi arată o medie a îmbolnăvirilor în spital de doar unu la sută. Concluziile le trageţi voi!

Citit 1425 ori Ultima modificare Marți, 26 Aprilie 2016 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.