Cine se roagă pentru Toma Necredinciosul

Miercuri, 25 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nici nu știu cum să mai tratez reacțiile oamenilor referitoare la îmbolnăvirile de COVID-19 și necesitatea măsurilor de prevenție. Am mai spus-o, înjurați ca anul acesta parcă nu am mai fost niciodată noi, jurnaliștii, deși singura responsabilitate care ne aparține - și pe care ne-am asumat-o cât mai profesionist cu putință - este cea a informării corecte. Mulți dintre oamenii cu scaun la cap care ne citesc în print nici nu își imaginează cantitatea de acuze și înjură ...
Tragedia care a avut loc, sâmbătă seară, în secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț a avut ecou și în presa de peste hotare. Mai mulți utilizatori ai unor rețele sociale au transmis mesaje de solidaritate și de condoleanțe. Astfel, reacțiile nu au întârziat să apară în presa străină. Reuters, BBC, Associated Press, Euronews, dar şi mulţi alţii au relatat, rând pe rând, despre tragicul eveniment petrecut la secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, sc ...

„Doreleeee... mai la dreapta un metru!”

Vineri, 06 Noiembrie 2020 19:35 | Publicat în EVENIMENT
Cu acest comentariu ironic, imaginea surprinsă şi postată pe pagina de Facebook "Galaţi şi gălăţeni" a stârnit zeci de reacţii. Nu e prima dată când scriem despre proiectul de modernizare a axei Siderurgiştilor - 1 Decembrie 1918 şi despre stâlpii amplasaţi în locuri care stârnesc nedumerirea gălăţenilor. De această dată, am fost curioşi dacă vor fi păstraţi stâlpii "în pereche" sau dacă se va remedia situaţia. Primăria ne-a răspuns: "Acestea au fost condițiile ...
De ce am asistat la o prezență scăzută la vot, poate una dintre cele mai scăzute din istoria modernă a orașului?Depopularea, cauzată de deciziile proaste ale administrațiilor gălățene din ultimii 30 de ani, a afectat, nu doar economia orașului, ci și unul dintre cele mai importante elemente ale democrației: procesul de votare!Galațiul a pierdut, nu doar tineri, locuri de muncă sau oportunități. Galațiul a pierdut credibilitatea procesului de votare.La alegerile locale din 201 ...
Cu tot respectul pentru alegerea dumneavoastră, dragi gălățeni, permiteți-mi să vă spun că, ieri nu am câștigat, dar am luptat cu toată forță, demn și corect, pentru gălățeni si pentru Galațiul așa cum ne-am dori să fie într-o bună zi. Lupta noastră abia începe. Suntem o echipa nouă, tânăra, la început de drum, dar, înainte de toate, suntem 100% dedicați oamenilor. Vă mulțumesc, dragi Gălățeni, că ne-ați fost alături și, prin asta, ați dat un sens efortul ...
Este cu siguranță un rezultat surprinzător pentru mulți, dar este unul care arată că tot ceea ce am făcut până acum pentru oraș și pentru gălățeni a cântărit foarte mult, că suntem pe calea corectă, iar proiectele realiste pe care le-am propus reprezintă un răspuns la așteptările și dorințele oamenilor. Am înțeles să îi respectăm pe gălățeni, am înțeles că trebuie să facem tot ceea ce se poate pentru modernizarea și dezvoltarea orașului. Am avut o campanie c ...
Le mulțumesc gălățenilor pentru că sunt alături de mine. Votul de duminică este unul de încredere și de apreciere față de munca pe care am depus-o în ultimii patru ani. Oamenii au ales faptele și nu vorbele. Au ales să continuăm investițiile care schimbă în bine Galațiul. Mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot, însă este nevoie de o implicare și mai mare a cetățenilor. De aceea noi, oamenii politici, trebuie să muncim mai mult, să fim mai convingători și să l ...
Rezultatul acestor alegeri locale este unul dezatruos pentru administrația gălățeană și pentru viitorul acestui oraș.Dacă în alte orașe din țară cetățenii au dat dovadă de interes civic și de dorința de schimbare, la Galați, aproximativ 68% dintre gălățeni nici măcar nu s-au deranjat să iasă la vot, considerând că schimbarea și actul democratic de vot se exercită telepatic.Consider că nu cei care au ieșit la vot și și-au exercitat dreptul de a vota sunt vinovați ...
Dragi gălățeni,Vă mulțumim pentru voturile pe care ni le-ati acordat. Drept este că ne-am fi dorit ca participarea gălățenilor la vot să fi fost de 100%.Pentru mine și pentru AUR, aceasta campanie a fost prima dintr-un lung șir. Acest rezultat este primul pas al drumului pe care l-am început și care va continua. A fost obținut pin munca asiduă a echipei AUR Galați, prin contribuțiile personale ale membrilor și prin susținerea oamenilor din media și a comunității civice loc ...
Întâi de toate aș dori să mulțumesc tuturor gălățenilor care au găsit cele câteva minute necesare să meargă la vot duminică, indiferent de alegerea lor. De asemenea, vă mulțumesc pentru încercarea dumneavoastră de a realiza o dezbatere sănătoasă atât cu cei care au candidat pentru funcția de primar al municipiului Galați cât și cu cei care și-au dorit postul de președinte al județului Galați.Rezultatul alegerilor de duminică nu trebuie interpretat altfel decât așa ...
Pagina 1 din 3