Zeci de substanţe chimice în farfuria de 1 Mai

Zeci de substanţe chimice în farfuria de 1 Mai
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Asociaţia Pro Consumatori trage semnalul de alarmă. Mititei şi cârnaţi coloraţi cu carmin, pâine cu aminoacizi din unghii şi păr şi muştar îndulcit cu sucraloză! Sunt doar câteva dintre „bombele” pe care noi le punem pe masă în zile festive sau de weekend, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Pro Consumatori (APC).

ONG-ul a achiziţionat din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri) 25 tipuri de mititei, 116 tipuri de cârnaţi, 34 tipuri de muştar, 17 tipuri de maioneză, 17 tipuri de ketchup, 52 de tipuri de pâine feliată, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenţia în ceea ce priveşte conţinutul acestor produse şi potenţialele efecte asupra sănătăţii consumatorilor.

La fabricarea mititeilor analizaţi s-au folosit următoarele ingrediente: carne de porc, carne de vită, carne de oaie, carne de caprioară, carne de cerb, carne de urs, piept pui cu piele, pulpe pui cu piele, slănină, seu de vită, apă, sare, sare iodată, sare de mare neiodată, chimion, ardei iute, cimbru, coriandru, enibahar, boia iute, boia dulce, chimen, piper, extract de boia de ardei, usturoi, usturoi deshidratat granulat, nucşoară, ceapă, pătrunjel, maghiran, dextroză, maltodextrină, zahăr, hidrolizate proteice vegetale, supă de vită, supă de oase de vită, ulei de floarea soarelui, fibră de soia, fibre vegetale, arome, aromă de fum, ascorbat de sodiu, acid ascorbic, acetat de sodiu, acid citric, carmin, nitrat de potasiu, bicarbonat de sodiu, carbonaţi de sodiu, lactat de sodiu, izoascorbat de sodiu, procolor, superfrich şi monoglutamat de sodiu. Conţinutul de carne din mititeii analizaţi variază între 61,5 la sută şi 90 la sută.

Cârnaţii din oferta comună au puţină carne (doar 30-40 la sută), arată studiul APC, şi multe ingrediente, precizate sau ascunse: subproduse de abator, apă, soia, numeroşi aditivi care au rostul lor: să coloreze, să menţină culoarea şi aspectul turgescent (umflat) cât mai mult timp, să prevină procesul de oxidare a compoziţiei, să inhibe procesele de degradare, să creeze şi să menţină gust şi aromă plăcute etc., numiţi cu termeni de specialitate: polifosfaţi, sulfiţi, nitraţi, antioxidanţi, glutamaţi etc.

Muştarul este un condiment sub formă de pastă moale, de culoare galben-verzuie, obţinut prin prelucrarea seminţelor de muştar cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru şi alte tipuri de condimente. La fabricarea muştarului industrial analizat s-au folosit următoarele ingrediente: apă, boabe de muştar, făină de muştar, oţet din vin, zahăr, sare, condimente, făină de grâu, ulei de floarea soarelui, betacaroten, riboflavină, disulfit de potasiu, acid citric, amidon modificat din porumb, gumă de xantan, gumă de guar, acesulfam de potasiu, zaharină, tartrazină, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu, arome, extract de chili, boia de ardei iute, miere de albine, curcumină şi coriandru.

Ketchup-ul este un sos dulce sau picant preparat din suc de roşii, câteodată legume (ceapă, ţelină, ardei capia), oţet și mirodenii (boia iute sau dulce, piper, busuioc, usturoi, frunze de dafin etc). În afară de roşii/pastă de tomate/pulpă de tomate/concentrat de tomate/piure de tomate, în acest tip de produs s-au mai identificat: apă, zahăr, oţet din vin, sare iodată, sare de mare, sare, amidon modificat din porumb, acid citric, acid ascorbic, acid tartric, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, sucraloză, acesulfam de potasiu, adipat de diamidon acetilat, gumă de xantan, gumă de guar, arome, aromă tomate, ceapă, usturoi, frunze de dafin, cuişoare, chimen, ienibahar, piper, ţelină, extract de ardei iute, boia de ardei iute, lactoză, sirop de glucoză-fructoză.

Maioneza tradiţională este un condiment obţinut din ulei vegetal, gălbenuş de ou şi oţet sau zeamă de lămâie. În afară de ulei de rapiţă/floarea soarelui, gălbenuş de ou şi oţet, în maioneza industrială s-au mai identificat următoarele ingrediente: apă, zahăr, amestec de condimente (neprecizate ca tip), sare, acid citric (acidifiant), acid lactic (corector de aciditate), EDTA (antioxidant), amidon modificat, gumă de guar, gumă de xantan, gumă din seminţe de caruba, făină de roşcove, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, butilhidroxitoluen, butilhidroxianisol, acesulfam de potasiu, arome, caroteni (coloranţi), luteină (colorant), extract colorant din morcovi, aromă de muştar, beta-caroten (colorant), lapte praf degresat, muştar, arome naturale (neprecizate ca tip), usturoi granulat, suc de lămâie (0,1 la sută), sirop de glucoză-fructoză, praf de ou integral (0,1 la sută) şi proteină din lapte.

Pâinea reprezintă produsul obţinut prin coacerea unui aluat dospit, preparat doar din patru ingrediente: făină (de grâu sau secară, eventual în amestec cu alte făinuri de cereale, de leguminoase sau de cartofi), drojdie de panificaţie, sare de bucătărie şi apă. În afara tipurilor de făinuri din cereale, în compoziţia sortimentelor de pâine feliată analizată s-au identificat şi alte ingrediente precum: margarină, ulei vegetal de palmier, zahăr, făină de soia, făină de fasole, fibre vegetale, glucoză, fibre de citrice, lapte praf, sirop de glucoză, zer praf, ulei vegetal (nu se menţionează tipul), ulei de rapiţă, amidon de porumb, făină de orez, făină de porumb, gluten, grăsimi vegetale nehidrogenate, fulgi de cartofi, acid ascorbic, acid sorbic, diacetat de sodiu, carbonat de calciu, cisteină, esteri ai acidului diacetiltartric cu mono şi digliceride ale acizilor graşi, propionat de calciu, stearoil 2 lactilat de sodiu, fosfat monocalcic, gumă de guar, gumă de xantan, hidroxipropilmetilceluloză, mono Şi digliceride ale acizilor graşi, acid tartric, glicerină, citrat de lecitină, esteri ai glicerolului cu acidul acetic şi acizi graşi.

Sfaturi de la specialişti

„Consumatorii se aşteaptă ca eticheta să reflecte cu exactitate conţinutul şi calitatea produsului, lucru care nu se întâmplă în cele mai multe situaţii. La alegerea unei caserole de mici trebuie să se aibă în vedere pe de o parte conţinutul de carne/cărnuri de pe etichetă, care ar trebui să depăşească 85 la sută din conţinutul caserolei, iar pe de altă parte celelalte ingrediente din compoziţie. Trebuie să evitaţi acei mici care au în compoziţie arome, aromă de fum şi aditivii alimentari, precum: glutamatul monosodic, nitratul de potasiu, acidul citric, citratul de sodiu şi izoacorbatul de sodiu. Totodată, trebuie să evitaţi mititeii cu adaos de zahăr, ulei vegetal, hidrolizate proteice vegetale, fibre vegetale şi fibra de soia, care împreună cu aditivii alimentari maschează calitatea scăzută a cărnurilor folosite în reţeta respectivă”, spune conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedintele APC, care a precizat că alte aspecte la fel de importante sunt termenul de valabilitate şi condiţiile de păstrare.

Conştientizare pentru un stil de viaţă sănătos

Studiul privind calitatea mititeilor, muştarului, maionezei, ketchup-ului şi a pâinii face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare ”Să învăţăm să înţelegem eticheta!”. Prin această campanie, Asociaţia Pro Consumatori îşi doreşte să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să tragă un semnal de alarmă în privinţa unor produse alimentare bogate în sare, zahăr şi grăsimi şi a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătăţii consumatorilor.

Citit 5846 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.